A fost descoperită o nouă planetă, cu ajutorul telescopului spațial Cheops, care se învârte în jurul stelei sale în doar 22 de ore.
Este vorba de o planetă în forma de minge de rugby, care se află la peste 1.000 de ani-lumină de sistemul nostru Solar.
Numele planetei este WASP – 103b și se află în constelația Hercule. Aceasta este foarte apropiată de steaua în jurul căreia orbitează. Este de 50 de ori mai aproape de această stea decât se află Terra faţă de Soare.
Această nouă planetă, descoperită folosind telescopul Cheops, are o rotație de numai 22 ore în jurul stelei sale
Din acest motiv, exoplaneta execută o rotaţie completă în jurul stelei sale în numai 22 de ore, comparativ cu cele 365 de zile în cazul Pământului, precizează site-ul gds.ro.
Are o masă de 1,5 ori mai mare decât cea a planetei Jupiter și a fost descoperită de o echipă de astronomi coordonată de cercetători de la Universitatea din Porto.
În 2016, doi cercetători americani au anunţat descoperirea unor indicii puternice cu privire la posibila existenţă a unei noi planete în sistemul nostru solar, cea de-a 9-a, o planetă foarte mare, aflată dincolo de orbita lui Pluto, obiectul cosmic ce era considerat cea de-a 9-a planetă dar care a fost retrogradat în urmă cu câţiva ani la rangul de planetă pitică, conform AFP, citată de Agerpres.
Presupusul obiect, care nu a fost încă observat direct, a fost denumit „Planeta 9” şi ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra şi respectiv de 5.000 de ori mai mare decât Pluto. Această planetă ar trebui să aibă o orbită de 20 de ori mai alungită decât cea a planetei Neptun, care se află la o distanţă medie faţă de Soare de 4,5 miliarde de kilometri. Astfel, „Planeta 9” ar realiza rotaţie completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de 10.000 până la 20.000 de ani, conform cercetătorilor Konstantin Batygin şi Mike Brown de la Institutul tehnologic din California (Caltec), care au făcut această descoperire pornind de la analiza modelelor matematice privind orbitele planetelor cunoscute, în cadrul unor simulări pe calculator.