Institutul Naţional de Sănătate Publică informează marţi că au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară susţinută, la nivel naţional, a variantei Omicron a virusului SARS-CoV-2.
Potrivit INSP; în săptămâna 3 – 9 ianuarie au fost confirmate 203 cazuri cu varianta Omicron.
Până la data de 9 ianuarie au fost confirmate 295 de cazuri cu varianta Omicron: 28,1% (83 de cazuri) au avut istoric de călătorie în Marea Britanie (32), Italia (11), Africa de Sud (8), Tanzania (6), Nigeria (5), Spania (4), SUA (3), Austria (2), Bulgaria (2), EAU (2), Franţa (2), Belgia (1), Cipru (1), Mexic (1), Olanda (1), Portugalia (1), RD Congo (1).
De asemenea, 9,2% (27 de cazuri) se află în 18 focare, toate familiale, însumând 58 de cazuri de COVID-19. Focarele au fost depistate în municipiul Bucureşti (10) şi judeţele Cluj (2), Iaşi (2), Argeş (1), Braşov (1), Călăraşi (1), Prahova (1).
Dintre cazurile din focare, pentru 11 a fost menţionat istoric de călătorie/ contact cu persoană sosită din Franţa (1), Spania (1), SUA (1), respectiv Marea Britanie (8). Conform INSP, 13 cazuri au avut legătură epidemiologică cu caz COVID-19; 135 de cazuri nu au nicio legătură epidemiologică menţionată, iar 37 de cazuri – nu au putut fi contactate.
Dintre cele 295 de cazuri confirmate cu varianta Omicron, 192 (65%) fuseseră vaccinate, din care 191 (99%) cu schemă de vaccinare completă. Nu a fost înregistrat niciun deces la cazuri confirmate cu varianta Omicron, precizează INSP.