O femeie a fost arestată miercuri în Spania, în sudul țării, pentru că şi-a răpit copiii pentru a-l împiedica pe fostul ei soţ să-i vaccineze împotriva COVID-19, relatează AFP.
Femeia, în vârstă de 46 de ani, era căutată pentru ”sustragere de minori” în urma unei plângeri depuse pe 16 decembrie de fostul ei soţ, care locuieşte în apropiere de Sevilla (Andaluzia), a declarat pentru AFP o sursă judiciară.
Acesta a semnalat că nu mai ştia nimic de cei doi copii ai săi, de 12 şi 14 ani, de la începutul lunii noiembrie şi a acuzat-o pe fosta soţie că i-a răpit pentru a-l împiedica să-i vaccineze împotriva Covid., relatează agerpres.ro.
Căutată intens de poliţie, femeia s-a prezentat în fata justiţiei miercuri dimineaţa, la Sevilla, însoţită de cei doi copii, a indicat sursa judiciară.
Această femeie din Spania care și-a răpit copiii pentru ca fostul soț să nu-i vaccineze împotriva Covid-19 a fost arestată
Judecătorul care se ocupă de dosar a avertizat imediat Garda Civilă, din moment ce exista un ”aviz de căutare”, iar aceasta ”l-a anunţat pe tatăl” celor doi copii.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Gărzii Civile, cei doi minori, care nu au mai fost la şcoală de la începutul lunii noiembrie, au fost predaţi tatălui lor miercuri după-amiază. Mama copiilor a fost între timp plasată în arest, urmând să fie deferită justiţiei, a adăugat sursa citată.
Spania este unul dintre campionii europeni ai vaccinării împotriva Covid. Aproximativ 90% din populaţia cu vârsta de peste 12 ani este vaccinată.