16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialVeste bună pentru copii și pensionari: cresc alocațiile și pensiile

Veste bună pentru copii și pensionari: cresc alocațiile și pensiile

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat azi că de la 1 ianuarie 2022 cresc atât alocațiile, cât și pensiile.

„Au fost aprobate cele două ordonanţe care implementează mare parte din pachetul social promis în programul de guvernare. (…) Prima se referă la alocaţia de stat pentru copii şi instituirea celei de-a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi”, anunţă ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ordonanța prin care cresc alocațiile și pensiile este comună Ministerului Muncii și Ministerului Familiei

El precizează că ordonanţa este comună – Ministerul Muncii şi Ministerul Familiei.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2022 alocaţiile de stat pentru copii se majorează pentru cei cu vârste cuprinse între zero şi doi ani, dar şi pentru cei doi ani – 18 ani, copii cu dizabilităţi, alocaţia se majorează la 600 de lei. Pentru copii cu vârsta cuprinsă între doi şi 18 ani alocaţia se majorează la 243 de lei”, spune Budăi, conform Ziarul Financiar.

De asemenea, el anunţă că pensia minimă se majorează cu 25%, de la 800 la 1.000 de lei.

„Valoarea punctului de pensie se majorează de la 1442 de lei la 1586 de lei, anume acel procent de 10%. Urmează şi a ieşit din avizare ordonanţa care prevede instituirea acelui ajutor financiar care se acordă o singură dată în luna ianuatrie pensionarilor care au pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei”, conchide ministrul Muncii.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă