1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăVoucherele și micile ajutoare, masaj la roci pentru industria turismului

Voucherele și micile ajutoare, masaj la roci pentru industria turismului

Deși turismul românesc a avut câștig în această pandemie cu românii care au fost nevoiți să stea în țară, experții în turism vorbesc despre necesitatea unor investiții și atragerea de turiști din afară care sunt o sursă financiară importantă.

Desigur, promisiuni în turism și că voucherele vor fi date în continuare au venit inclusiv de la premierul Nicolae Ciucă. Potrivit proiectului care prevede reluarea acordării tichetelor de vacanţă, valoarea acestora va rămâne la suma de 1.450 lei pentru fiecare angajat și vor fi acordate până în 2026.

În ciuda acestor promisiuni, sindicaliștii nu sunt mulțumiți că valoarea este plafonată și cer guvernanților să ia în calcul scumpirile din ultima perioadă. Doar că problema nu se oprește la valoarea unui tichet de vacanță, ci la lipsa investițiilor din infrastructură și la schemele de ajutor pe care antreprenorii din HoReCa încercați în pandemie, nu le-au putut accesa.

Cu alte cuvinte, voucherele sunt binevenite, însă orice serviciu costă, iar industria turismului din țara noastră este în continuare îngenuncheată până când vor veni banii din PNRR și vor fi demarate proiecte de construcție a drumurilor, de digitalizare și de a oferi țării noastre o altă față pentru că turismul trebuie să se dezvolte și să fie promovat și pe plan extern.

Fonduri pentru turism din 2022

În același timp, Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR a spus într-o conferință de presă că pe zona de turism s-a solicitat alocarea unui buget de 50 de milioane de euro pentru promovarea României ca destinaţie turistică, precum şi reducerea cotei TVA pentru turoperatori.

„Sunt foarte multe măsuri luate în programul de guvernare din partea mediului de afaceri. Acest lucru obligă cu atât mai mult Guvernul spre o corectă şi imediată implementare a acestor proiecte. Sunt 27 de măsuri pentru mediul de afaceri. Am cerut un buget de 50 de milioane de euro pentru promovarea României ca destinaţie turistică. Am cerut un program de investiţii în turism, reducerea TVA pentru agenţiile de turism, în egală măsură stimularea incomingului. Vor exista pentru următorii doi ani voucherele de vacanţă, care au ajutat domeniul turismului să supravieţuiască într-o perioadă extrem de dificilă”, a declarat Florin Jianu. În același timp, operatorii din turism acuză autoritățile că nu iau măsurile potrivite pentru atragerea turiștilor din afara țări. Alin Burcea, vice-președinte ANAT, a dat ca exemplu măsurile luate de Bulgaria în această perioadă, iar rezultatele sunt o creştere de 30% a încasărilor din turism, de la 1 decembrie.”Ce a făcut Bulgaria? Până la data de 1 decembrie, Bulgaria cerea să fie toţi cei care veneau din România vaccinaţi să facă şi test. Au văzut că la noi a scăzut infectarea, şi la ei, şi au decis ca de 1 decembrie să se intre fie vaccinat, fie cu test. În acest moment, toţi românii vaccinaţi intră în Bulgaria sau au un test rapid. Încasările pe Bulgaria au crescut cred, în ultimele zile, cu 30%, iar noi nu ştim cum să facem să îi oprim”, a spus Alin Burcea.

Industria turismului are nevoie de investiții

Cu alte cuvinte, măsurile luate de guvernanți sunt menite să ajute nu doar turiștii, ci și operatorii din turism. Investițiile în industria ospitalieră vor aduce mai târziu profit, sunt de părere operatorii din turism.

Instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. Voucherele vor fi  pe suport electronic.

Guvernul motivează că acordarea voucherelor de vacanță s-a dovedit o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România, încurajând un milion de salariați români din cadrul instituțiilor publice să își petreacă concediile în țară și, totodată, a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei de COVID-19 asupra sectorului turistic.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă