Situația dramatică a bolnavilor de cancer este semnalată de deputatul medic Patriciu Achimaș – Cadariu. „E inacceptabil să treacă 6 luni până la începerea tratamentului în cazul bolnavilor de cancer pulmonar”, avertizează deputatul.
Înainte să fie ales deputat PSD, medicul Patriciu Achimaș – Cadariu a fost directorul Institutului Oncologic din Cluj.
“Potrivit calculelor făcute de asociațiile de pacienți sunt șase luni de zile până la începerea tratamentului în cazul bolnavilor care suferă de cancer pulmonar. Șase luni este inacceptabil”, subliniază medicul. România are mari probleme în ceea ce privește diagnosticarea cancerului. Problemele apar întrucât avem un număr foarte mic de specialiști care practică bronhoscopia.
„Există o distanță foarte mare de la suspiciune până la confirmare, în primul rând până la o simplă biopsie și pe urmă de la biopsie până la obținerea rezultatului de la microscop, de la obținerea rezultatului de la microscop până la începerea tratamentului”, a declarat profesorul Achimaș.
Situația dramatică a bolnavilor de cancer este analizată în Parlament
În Parlament, deputatul Achimaș conduce Grupul pentru Combaterea Cancerului.
În România, trec aproximativ șase luni de la momentul prezentării la medic a bolnavului care suferă de cancer pulmonar până la momentul începerii tratamentului. Acest interval de timp este furnizat de asociațiile bolnavilor de cancer.
Specialiștii care lucrează la Planul Național de Control al Cancerului își propun să reducă termenul la două luni. Două luni reprezintă timpul mediu în care începe tratamentul cancerului în statele mai dezvoltate din UE.
Dacă este descoperit la timp, cancerul de plămâni se poate trata cu succes iar pacienții supraviețuiesc acestei boli.