13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăPNL convoacă Camera Deputaţilor în sesiune extraordinară: "Un moment zero"

PNL convoacă Camera Deputaţilor în sesiune extraordinară: “Un moment zero”

“PNL a obţinut strângerea numărului de semnături, astfel încât în perioada 26-30 august să se desfăşoare o sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor. Noi am solicitat majorităţii parlamentare organizarea acestei sesiuni şi răspunsul a fost, evident, ‘nimic’, aşa cum ne-au obişnuit. Ca atare, minimum 115 deputaţi, până în momentul de faţă, au semnat pentru o sesiune extraordinară, cu o ordine de zi care să clarifice câteva probleme acute, înaintea sesiunii ordinare, care va începe la 1 septembrie. Şi aici ne referim la respingerea unei legi privind amnistia şi graţierea, care este în momentul de faţă îngropată în Comisia juridică; ordonanţa 114, care a generat creşteri de taxe şi tarife pentru populaţie, fără precedent, blocând creditarea şi alungând investitori; ordonanţa 51, legată exact de transportul public pentru persoane, în special pentru elevii navetişti; aprobarea legii de abrogare a legii recursului compensatoriu, lege care a pus în libertate 19.000 de infractori periculoşi, care pun zi de zi în pericol siguranţa românilor”, a afirmat Turcan într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, potrivit Agerpres. 

Aceasta a mai spus că liberalii își doresc ca la începutul sesiunii ordinare să se ajungă la “un moment zero”, în care activitatea Parlamentului să “nu mai fie concentrată” pe proiecte care să vizeze “favorizarea infractorilor”, ci proiecte de lege care au legătură cu agenda publică a cetățenilor. 

Cele mai citite

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

David Beckham a împlinit 49 de ani. Mesajul fetelor de la Spice Girls

David Beckham a împlinit 49 de ani și a primit felicitări din partea celor dragi, inclusiv din partea Spice Girls, trupă din care a...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă