12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăVosganian: Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE

Vosganian: Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE

”Astăzi, 19 august 2019, trebuia să aibă loc o întâlnire a coaliţiei, având ca temă răspunsul PSD faţă de poziţia ALDE privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării actului de guvernare. Dat fiind că doamna Viorica Dăncilă, preşedintele PSD şi prim-ministru, a absentat, din motive care nu ne-au fost precizate, subiectul respectiv nu a putut fi abordat. Aşteptăm ca, odată cu reprogramarea întâlnirii, cel mai probabil pentru miercuri, prim-ministrul să ne prezinte cu claritate care este, între relansare şi supravieţuire, opţiunea sa în privinţa activităţii Guvernului”, anunţă Varujan Vosganian.

Duminică, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va avea o întâlnire, luni, cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, pentru a vedea care sunt motivele declaraţiilor recente ale acestuia, exprimându-şi încrederea că guvernarea va continua în aceeaşi alianţă. “O să am o discuţie cu domnul Tăriceanu, nu am vorbit încă cu alte formaţiuni politice, dar credeţi-mă că trebuie să găsesc soluţii, ca un premier responsabil, ca să asigurăm stabilitatea României”, a spus Dăncilă.

”O să am o discuţie cu domnul Tăriceanu, nu am vorbit încă cu alte formaţiuni politice, dar credeţi-mă că trebuie să găsesc soluţii, ca un premier responsabil, ca să asigurăm stabilitatea României”, a precizat ea.

Luni, însă, UDMR a precizat că nu va discuta cu PSD despre susţinerea Guvernului, în condiţiile în care coaliţia actuală de guvernare nu s-a destrămat.

 ”Efectiv, declaraţia premierului nu o înţelegem, poate numai din perspectiva conflictului intern din coaliţia de guvernare, pentru că nici nu se pune problema ca UDMR, cu majoritatea care la ora actuală încă este stabilă, este formată, să aibă vreo discuţie politică, pentru a sprijini Guvernul. Nu, nu vom face acest pas, pentru că decizia noastră a fost fermă. La ora actuală, coaliţia de guvernare, chiar dacă sunt conflicte interne, este stabilă şi din percepţia noastră, nici nu se pune problema destrămării acestei coaliţii”, a declarat liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi.

De asemenea, liderul Pro România Victor Ponta a susţinut că Dăncilă i-ar fi oferit ministere şi ar fi promis că scoate ALDE de la guvernare.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă