2.8 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăEconomieLegea consumatorului vulnerabil. Ajutorul de încălzire poate fi solicitat până pe 20...

Legea consumatorului vulnerabil. Ajutorul de încălzire poate fi solicitat până pe 20 noiembrie

Consumatorii vulnerabili care vor să beneficieze de ajutor de încălzire în acest an pot depune cererea și documentele necesare până la data de 20 noiembrie, a declarat ministrul Muncii Raluca Turcan pentru Economedia.

Legea consumatorului vulnerabil prevede un termen general – data de 15 octombrie – pentru depunerea cererii, însă în acest an va exista o excepție, termenul fiind data de 20 noiembrie, datorită faptului că legea abia a intrat în vigoare și că ajutorul se va acorda începând cu luna noiembrie.

„Termenul de 15 octombrie este cel general valabil și se va aplica pentru anii următori. Anul acesta, având în vedere devansarea termenului de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței, se aplică prevederea de la art. 17 din lege, care dă posibilitatea depunerii cererii până pe 20 noiembrie 2021, pentru ca toate persoanele îndreptățite să poată beneficia din luna noiembrie de sprijin”, a declarat Raluca Turcan pentru Economedia.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Circulație restricționată, din nou, pe podul Giurgiu-Ruse: Reparațiile capitale încep din 8 ianuarie

Lucrările vor fi desfășurate pe partea bulgară a podului, pe durata zilei, și vor implica circulație alternativă pe o singură bandă Ministerul român al Afacerilor...

Aproape 450 de permise auto reținute într-o singură zi: Poliția aplică amenzi de peste 3 milioane de lei

În ultimele 24 de ore, aproape 450 de șoferi au rămas fără permise auto, în urma controalelor desfășurate de polițiști pe drumurile din țară. Potrivit...

Agheasmă pentru toți: 200.000 de PET-uri în Constanța și peste 10.000 de litri de apă sfințită la Patriarhia Română

Boboteaza este o sărbătoarea ce marchează purificarea apelor și reînnoirea spirituală Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat duminică Slujba de Sfințire Mare a Apei la...
Ultima oră
Pe aceeași temă