18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăCriza politicăCioloș și Cîțu se întâlnesc miercuri pentru a negocia noua Coaliție

Cioloș și Cîțu se întâlnesc miercuri pentru a negocia noua Coaliție

Cioloș și Cîțu se întâlnesc miercuri pentru a negocia noua Coaliție de guvernare. Întâlnirea a fost anunțată, marți dimineață, de președintele USR, Dacian Cioloș.

Anunțul acestuia vine la o zi după ce președintele Iohannis l-a propus ca premier pe Dacian Cioloș la finalul consultărilor de la Cotroceni. Șeful statului l-a propus premier pe Cioloș în condițiile în care PNL n-a adus nicio variantă de premier. Neoficial, PNL îl dorea ca premier tot pe Florin Cîțu, dar nu i-a prezentat oficial această propunere lui Iohannis.

“Să lansez anticipate în plină criză nu e obiectivul nostru. Obiectivul nostru este să asigurăm guvernarea”, a precizat, marți, Dacian Cioloș. Președintele USR a respins, astfel, ideea lansată de PSD, conform căreia soluția actualei crizei politice ar fi alegerile anticipate.

Cioloș și Cîțu se întâlnesc miercuri

Președintele USR a precizat că a avut, marți dimineață, o convorbire prin telefon cu Florin Cîțu, președintele PNL. Cei doi politicieni au stabilit să se întâlnească față în față miercuri după amiază, a explicat Cioloș. El a precizat că și UDMR și-a declarat disponibilitatea pentru a negocia cu USR.

Teoretic, un nou guvern ar fi format sub conducerea premierului Cioloș, din reprezentanți ai USR, PNL și UDMR. USR a anunțat că nu va negocia o alianță cu PSD deși USR și PSD au votat împreună la moțiunea de cenzură.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă