0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPrimirea de către Președintele României, Klaus Iohannis, a unor ambasadori străini cu...

Primirea de către Președintele României, Klaus Iohannis, a unor ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a primit luni, 11 octombrie 2021, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul agreat al Republicii Austria în România, Adelheid Folie, ambasadorul agreat al Republicii Arabe Egipt în România, Moayad Fathallah Mohamed El Dalie, și pe ambasadorul agreat al Malaysiei în România, Tengku Dato’ Sirajuzzaman Bin Tengku Mohamed Ariffin.

Președintele Klaus Iohannis a urat noilor ambasadori succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-i de întregul sprijin al autorităților române în acest sens.

În cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Austria, Adelheid Folie, Președintele României a apreciat parteneriatul solid româno-austriac și nivelul excelent al relației bilaterale și economice, apreciind rolul investitorilor austrieci în România, precum și importanța comunității românești din Austria pentru relația bilaterală. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a încurajat o cooperare cât mai strânsă la nivelul ministerelor de specialitate din cele două țări, pe teme de interes de pe agenda bilaterală și europeană.

Ambasadorul Republicii Austria a arătat că prioritatea mandatului său o va reprezenta intensificarea dialogului politic și a cooperării economice și multisectoriale, bazate pe interesele comune ale celor două țări în Europa și în regiune. Ambasadoarea Adelheid Folie a apreciat relația bilaterală excelentă și a exprimat interes pentru consolidarea acesteia la nivel regional și european, amintind de succesul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, lansate în urma unei inițiative comune româno-austriece, precum și de procesul de extindere a Uniunii Europene cu statele din Balcanii de Vest.

Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Republicii Arabe Egipt, Moayad Fathallah Mohamed El Dalie, Președintele României a evidențiat nivelul foarte bun al relației bilaterale, în contextul aniversării, în acest an, a 115 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat interesul pentru aprofundarea dialogului politico-diplomatic la toate nivelurile și a reafirmat susținerea părții române pentru organizarea celei de-a patra runde a Comitetului mixt româno-egiptean de cooperare.

Oficialul egiptean a apreciat relația bilaterală foarte bună dintre cele două state, precum și interesul pentru extinderea și diversificarea colaborării româno-egiptene pe plan economic.

În cursul întrevederii cu ambasadorul Malaysiei, Tengku Dato’ Sirajuzzaman Bin Tengku Mohamed Ariffin, Președintele Klaus Iohannis a subliniat oportunitatea consolidării relațiilor bilaterale româno-malaysiene, inclusiv prin avansarea cooperării economice atât în sfera comercială, cât și pe palierul investițiilor.

Președintele României a solicitat identificarea cât mai curând posibil a soluțiilor pentru rezolvarea favorabilă a cazului cetățenilor români condamnați la moarte în Malaysia.

Ambasadorul Malaysiei și-a exprimat deschiderea deplină pentru valorificarea potențialului de cooperare existent în plan bilateral, precum și a oportunităților de cooperare în cadru multilateral.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă