3.8 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiCazul minorei din Galaţi: A fost suspendată cercetarea disciplinară a poliţiştilor implicaţi

Cazul minorei din Galaţi: A fost suspendată cercetarea disciplinară a poliţiştilor implicaţi

„La data de 6 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost sesizat printr-un denunţ făcut de Asociaţia Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, de către cei doi agenţi de poliţie, cercetaţi disciplinar pentru modul în care au acţionat în speţa cu minora de 14 ani. Având în vedere acest fapt, (…), cercetarea disciplinară a celor doi agenţi de poliţie se suspendă de la data sesizării organelor de urmărire penală până la data soluţionării definitive a cauzei”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Gabriela Costin.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Traian Laurenţiu Iancu, a declarat, luni, că raportul de expertiză medico-legală a arătat că leziunea provocată aparatului reproducător al minorei i-a pus viaţa în primejdie, ca atare, cercetările penale vor fi făcute nu numai pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, ci şi pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adolescenta a fost externată din Spitalul Judeţean după două săptămâni şi se află la o casă de tip familial din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi.

O femeie a filmat, pe 3 august, o minoră plină de sânge pe strada George Coşbuc din Galaţi şi susţine că a oprit o maşină de poliţie pentru a interveni în acest caz. Înregistrarea video arată că cei doi poliţişti din maşină, între care o femeie, au stat în vehicul, la distanţă de fata rănită şi abia la insistenţele martorilor au intervenit, chemând o ambulanţă.

Fata a fost internată în Spitalul Judeţean Galaţi timp de aproximativ două săptămâni.

Potrivit DGASPC Galaţi, fata a plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, s-a întâlnit cu prietenul ei, de 14 ani, a întreţinut relaţii sexuale consimţite acasă la acesta, după care, în urma unei hemoragii, a ajuns la spital.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Benfica Lisabona-FC Barcelona 4-5 într-un meci dramatic, decis pe final

FC Barcelona a reușit o victorie epică, 5-4 cu Benfica, la Lisabona, marți seara, în etapa a șaptea a Ligii Campionilor la fotbal. Benfica a...

Prudența financiară este strategia 2025 a companiilor din România

Studiul, realizat de Deloitte România, evidențiază o atitudine prudentă a directorilor financiari față de cheltuieli, angajări, investiții și riscuri Anul 2025 aduce o schimbare semnificativă...

Consumul de suplimente alimentare, un obicei al românilor: 90% le folosesc constant

Peste 90% dintre români declară că utilizează suplimente alimentare în mod constant, a afirmat consilierul prezidențial Diana Păun, în cadrul celei de-a X-a ediții...
Ultima oră
Pe aceeași temă