Strategia propune intensificarea cooperării cu întreprinderile online pentru a pune capăt antisemitismului online, precizează Comisia Europeană. Se vor lua măsuri pentru a proteja mai bine locurile publice și lăcașurile de cult. Se dorește a se crea „un hub european de cercetare privind antisemitismul contemporan și o rețea de situri care au cunoscut Holocaustul”.
Prima strategie UE pentru combaterea antisemitismului
Aceste măsuri vor fi consolidate prin eforturile pe care UE le face la nivel internațional pentru a fi în primele rânduri în lupta împotriva antisemitismului pe plan mondial.
Nouă din zece evrei consideră că antisemitismul a crescut în țara lor. 85 la sută dintre evrei consideră că aceasta este o problemă gravă. 38 la sută dintre respondenți se gândesc să emigreze motivând că nu se simt în siguranță în UE ca evrei.
Potrivit Comisiei Europene, în prezent, un european din 20 nu a auzit niciodată de Holocaust. Pentru a păstra vie memoria, Comisia va sprijini crearea unei rețele de locuri în care a avut loc Holocaustul, dar care nu sunt neapărat cunoscute. Acestea pot fi, de exemplu, ascunzători și locuri de execuție.