-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăLifestyleIazul, un accesoriu la modă pentru grădină

Iazul, un accesoriu la modă pentru grădină

 Una dintre principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un iaz  este poziţionarea iazului într-un loc potrivit, mai precis într-o zonă în care să fie umbră jumătate de zi. Explicaţia este că luciul de apă nu este indicat să fie în soare toată ziua, deoarece în acest fel se favorizează înmulţirea algelor verzi. Umbra favorizează, în schimb, apariţia unor curenţi reci, iar apa se mişcă uşor iar, în acest fel, se limitează acţiunea negativă a acestor alge, principalul inamic al iazurilor.

În cazul în care grădina este expusă tot timpul acţiunii razelor soarelui, specialiştii susţin că trebuie plantaţi în jurul iazului arbori. Pe de alte parte, există şi voci care nu pledează pentru arbori, ci doar pentru plante cu frunze mari, precum nuferii. Acestea, de  asemenea, ţin umbră şi ajută în lupta împotriva înmulţirii algelor.

Forma şi soluţii constructive

După ce a fost decis locul unde va fi amplasat iazul, trebuie făcut un plan simplu al acestuia. Deoarece atât la interiorul casei, cât şi în exterior trebuie să existe o armonie între elemente, este foarte importantă forma acestuia. De asemenea, trebuie ţinut cont de locul pe unde trec conductele care alimentează casa şi curtea cu apă, de zonele unde există diferite circuite electrice.  Pentru un aspect natural, este indicat ca iazul să aibă o formă sinuoasă.

 

Construcţia se poate realiza în două moduri. Unul dintre acestea este foarte simplu deoarece se apelează la un bazin deja făcut. Astfel, nu este nevoie decât să fie săpată o groapă în care este aşezat acest bazin. Există în forme geometrice variate, putând fi foarte uşor de integrat în orice curte, indiferent de stilul în care a fost concepută. Aceste bazine sunt realizate din fibre de sticlă sau PVC, iar din punct de vedere al culorilor se poate opta între negru, ocru, gri, albastru sau verde. Specialiştii susţin că o culoare mai închisă va conferi iazului impresia de adâncime. Trebuie specificat faptul că aceste bazine nu sunt chiar estetice, iar marginile, chiar dacă sunt mascate cu ajutorul pietrelor sau a plantelor, sunt foarte greu de ascuns. De asemenea, nu sunt foarte adânci. Există o altă soluţie, însă aceasta este mai scumpă şi mai greu de realizat. Este vorba de iazurile realizate cu ajutorul foliei de cauciuc. Operaţiunea este mult mai complicată decât în cazul amplasării bazinelor. Se sapă groapa, se tapetează cu nisip fin şi se pune membrana de cauciuc. Peste membrană trebuie puse lespezi. Există şi persoane care preferă betonul în locul pietrei.

 

 

Cele mai citite

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

S-a depășit pragul de un milion de voturi la secțiile de votare

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 10, votaseră 1.277.000 de alegători,...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă