Românii primesc burse în Marea Britanie pentru a urma studii liceale în această țară.
La acest program de burse au acces elevii care se află în România în clasa a X-a. Informații despre aceste burse urmează a fi prezentate, într-o conferință online, de Asociația „Ține de Noi”.
Sesiunea de informare va avea loc pe platforma Zoom în data de 30 septembrie 2021.
Românii primesc burse în Marea Britanie
„Am dat startul unei noi ediții a programului de burse în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a. Participând la acest concurs, elevii de clasa a X-a care au note foarte bune, cunosc limba engleză la nivel avansat și s-au implicat în activități extrașcolare au șanse foarte mari să beneficieze de o bursă integrală sau parțială pentru a putea studia în ultimii doi ani de liceu în unele dintre cele mai bune școli independente din Marea Britanie”, precizează un comunicat de presă transmis de Asociația „Ține de Noi”.
Regatul Unit rămâne o țară tentantă pentru români, atât pentru a studia cât și pentru a lucra acolo. Românii sunt, numeric, a doua comunitate străină din Marea Britanie, după polonezi.