18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăUltima orăUn avion a aterizat pe câmp lângă Ploiești. Poliția și Parchetul fac...

Un avion a aterizat pe câmp lângă Ploiești. Poliția și Parchetul fac o anchetă

Un avion a aterizat pe câmp lângă Ploiești, în apropiere de șoseaua de centură a orașului. Poliția și Parchetul au deschis o anchetă asupra acestui caz.

Aterizarea forțată a fost anunțată în după-amiaza ziei de sâmbătă, 25 septembrie 2021.

Avionul implicat, de mici dimensiuni, avea la bord două persoane, în vârstă de 22, respectiv 25 de ani. Ambele au suferit câteva escoriaţii. Ele au refuzat să fie duse la spital.

Aeronava este privată și efectua un zbor de antrenament.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă