„ Clădirea nouă servea ca spații de cazare și birouri. Prințul Odeskalki al Vaticanului a fost de mai multe ori aici la începutul anilor 1900 și a fost cazat pe proprietate, scriind în memoriile lui că „locația este ca și un hotel de sport din Elveția sau Austria unde ești luat de la gară cu caleașca, ești adus aici, ai un servitor personal care te duce în camera ta, programul zilei este explicat.
Dacă lăsai cămașa murdară jos, pe podea, atunci a doua zi o găseai curată și călcată. Seara se îmbrăca pentru cină, iar a doua zi de dimineața mergea la călărie.” Totul se făcea cu servicii foarte înalte și pe vremuri. Ăsta era un atu al locației.
Parcul imens al locației s-a păstrat pentru că aici a fost preventoriu.
Cei suspecți de boala plămânilor erau aduși pentru o ședere de 3-4-5 luni, iar conducătorii Partidului Comunist, cum aici totul era din belșug pentru bolnavii internați, își trimiteau copiii la tabără. ”, evocă, ghidul nostru, Zoltan timpurile comuniste ale domeniului Mikes.
Parcul Mikes este o adevărată grădină botanică
Domeniul are o poveste fascinantă și în ceea ce privește istoria peisagistică. ”Aici mai mult s-au construit grajduri și aceste terenuri sunt distruse, puține locuri mai sunt unde au rămas aceste parcuri dendrologice. Aici numărul speciilor de arbori era peste 100, avem rarități ca Sequoia Gigantea, Nucul Negru din America. Acum numărul speciilor de arbori a scăzut, avem numai 60. Anul acesta, în martie, a venit o zăpadă foarte mare și 5 arbori au fost doborâți de greutatea ei.
În secolul al 19-lea când s-a făcut amenajarea parcului, un arhitect de peisaje din Franța, care a lucrat și la una din grădinile de la Versailles, a planificat aici aleile, arborile. În acea vreme s-au adus arbori mari trași de carele cu boi. Un lucru foarte mare pentru acea epocă și au fost plantați în diferite locuri ca să nu trebuiască să aștepte vreo 100 de ani ca să fie frumos.”, ne spune Zoltan.
Caii, pasiunea familiei Mikes
Caii au fost o îndeletnicire permanentă și foarte serioasă a grofilor Mikes în timpul cât au locuit aici.
„În timpul contelui Armin Mikes aici a fost o fermă mare de cai, iar acum putem vizita herghelia ce am început să o refacem, având 22 de cai. Atunci se creșteau cai pentru uz militar, o rasă locală care se numește cal secuiesc. E un tip de huțul, de statură mai mică, este destul de puternic, bun și pentru călărit, dar și pentru tras la căruță. Iar în afacerile între cancelariile vremurilor acea rasă de cal aducea profituri foarte bune. S-a vândut Rusiei, Angliei, era o piață destul de mare.”, începe istoria despre afacerile familiei Mikes, povestitorul nostru Zoltan.
Familia Mikes a avut și întreprinzători printre membrii săi
„Desigur, în această zonă masa lemnoasă este un alt atu. Au fost multe gatere aici. Pe Valea Oltului se producea sticlă, iar la Bixad, la intersecția spre Lacul Sfânta Ana e un alt conac al familiei, azi e primărie, școală, poliție. Acela era casa de vânătoare și sus în munte e terenul de vânătoare de fapt. În acea vale familia avea mai multe fabrici, se producea sticlă de glăjărie, adică de uz zilnic: pahare, sticle. Dar se produceau și textile aici, la Casa Mașinăriei unde erau prima dată instalate războaiele de țesut.
Familia avea marca ei personală al cărei logo este folosit și astăzi, rămas de atunci pe o bucățică de pânză. Țeseau un fel de stofă din lână care se folosea la producția de haine, nu foarte elegante, dar de uz comun.
În acele vremuri moda din Franța intra aici până ajungeau hainele la Târgu Secuiesc. Acolo, cam de vreo 3 ani a fost o expoziție despre moda din secoulul 19 și eu m-am mirat că atâtea lucruri interesante și sofisticate au fost prezente într-un orășel micuț din Transilvania. O legătură foarte strînsă se realiza cu Europa prin afacerile și schimburile vremurilor. ”, continuă Zoltan istorisirea despre îndeletnicirile proprietarilor domeniului.
Și pentru că urșii sunt mereu prezenți acolo unde este mâncare și sunt și oameni, actualii proprietari se gândesc serios să facă și un observator pentru aceste animale, cât și puncte unde să fie fotografiați, în locații special amenajate având background apă, lumini.
Și pasajul domeniului este marcat de istorie:
”El leagă acum bucătăria castelului nou cu subsolul castelului vechi. Desigur, în vreme ploioasă și doamnele foloseau acest pasaj pentru a traversa dintr-o clădire în alta ca să nu se murdărească. Și aceste clădiri au fost fortificate ca și bisericile din secolele 15-16. ”
„Vinul în Covasna se face din cartofi care se schimbă la Buzău pe struguri.”, glumește Zoltan.
Cina la Mikes este „obligatorie”: sala de mese, mâncarea și vinul casei, frumos îmbuteliat, dar sec cum îi stă bine, ar face invidioase multe fețe regale.