21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSocialCu barca gonflabilă pe Dunăre pentru a ajunge în Vest. Cum au...

Cu barca gonflabilă pe Dunăre pentru a ajunge în Vest. Cum au fost prinși 13 imigranți

Disperarea celor care vor să ducă o viață mai bună nu cunoaște limite. Astfel, 13 cetățeni din Somalia și Afganistan, printre ei și 4 minori, au traversat Dunărea cu o barcă gonflabilă pentru a ajunge într-o țară din vestul Europei.

Acest grup de cetățeni străni, format din cinci femei, patru bărbați şi patru minori, a fost prins de polițiștii de frontieră în gara Drobeta-Turnu Severin.

Aceștia au fost duși la sediul poliției pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical.

Grupul este format din patru cetățeni somalezi și nouă afgani. Adulţii au vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani, iar minorii sunt cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani.

Adulţii au declarat că se aflau pe teritoriul Serbiei şi au trecut frontiera în România cu o barcă gonflabilă, cu intenția de a încerca să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar

Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind...

Cum poți solicita despăgubiri de la Wizz Air? 3 recomandări

Mai mult de jumătate dintre pasagerii de zbor din Uniunea Europeană nu își cunosc drepturile în caz de întârziere sau anulare a zborului. Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă