Mai mulţi deputaţi şi senatori AUR i-au solicitat, luni, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, să convoace Birourile permanente reunite pentru stabilirea calendarului moțiunii.
„Acţiunea noastră continuă. I-am cerut lui Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, să convoace Birourile permanente reunite. Aşteptăm de la domnul Orban şi de la doamna Dragu, preşedintele Senatului, să convoace plenul reunit. Ne-a primit domnul Orban, i-am readus aminte de o declaraţie pe care a făcut-o la un post de televiziune la sfârşitul săptămânii şi ne-a spus că, probabil mâine, va convoca Biroul permanent reunit şi că ştie care sunt atribuţiile lui, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor. Nu ştiu de ce nu a făcut-o. Noi ne aşteptam să se întâmple lucrul acesta săptămâna trecută. Nu ştiu de ce se teme. Vrem să vedem acţiuni şi respectarea Constituţiei. (…) El a spus că nu a convocat astăzi pentru că nu a vorbit cu doamna Dragu. Eu nu cred lucrul acesta, dar aşteptăm să vedem acţiuni de la domnul Orban, că este ceea ce pretinde”, a afirmat George Simion, liderul deputaţilor AUR, la ieşirea din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Chestionat cu privire la faptul că nu ar exista majoritate pentru aprobarea ordinii de zi, Simion a spus „depinde pe ce credem şi pe cine credem. PSD a spus că, dacă moţiunea ajunge în plen, o să o voteze şi nouă asta ni s-a spus şi vrem să ajungem cu moţiunea în plen”.
Senatorii şi deputaţii AUR au intrat, de luni, în grevă parlamentară până când moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu va fi supusă dezbaterii şi votului, a anunţat George Simion, lider al deputaţilor AUR.
Formațiunea a organizat un protest pe holurile Palatului Parlamentului. Ei au adus un banner pe care scria „Grevă” şi au ţinut în mâini coli de hârtie cu mesaje pentru stabilirea calendarului moţiunii de cenzură şi împotriva introducerii certificatului verde COVID.
Citește și: Prin amânarea unei decizii, Curtea Constituțională va influența alegerile din PNL