Agenția Xinhua, relatează că numărul locuitorilor Chinei continentale care s-au vaccinat împotriva COVID-19 a ajuns la 1,1 miliarde, sau 78% din populaţie.
Potrivit acestei statistici, care datează de sâmbătă, peste 1,02 miliarde de chinezi s-au vaccinat cu „schema completă”, iar în total au fost administrate peste 2,17 miliarde doze de vaccin.
China este printre ţările fruntaşe ale lumii în materie de vaccinare anti-COVID-19, a precizat grupul operativ interdepartamental al Consiliului de stat chinez pentru răspunsul la pandemie, scrie Agerpres.