12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăEconomieLegislaţia de TVA din România trebuie europenizată

Legislaţia de TVA din România trebuie europenizată

TVA trebuie plătită de furnizor către bugetul de stat, chiar dacă nu a fost încasată de la client. Taxa pe valoartea adăugată atrage astfel costuri de finanțare de la creditori sau chiar de la Fisc, dacă nu e plătită la timp.

Ce prevede legislația de TVA din România? Contribuabilii au prevederi mai stricte: TVA aferentă creanțelor neîncasate poate fi recuperată dacă debitorul e în faliment sau la reducerea creanței, în reorganizare. Nu sunt menționate termene clare în legislația din România, dincolo de care TVA poate fi recuperată. Practica arată că procedurile se pot întinde pe ani de zile. “Sunt cazuri concrete”, spune Alex Milcev de la EY, “în care intrarea în faliment a debitorului a intervenit după mai mult de 10 ani”.

Conform obligațiilor asumate în tratatul de aderare la UE (transpuse și în Codul Fiscal), România trebuie să respecte deciziile Curții Europene de Justiție. Astfel, legislația privind recuperarea TVA, în cazul creanțelor neîncasate, ridică semne de întrebare privind respectarea acestor decizii. Există soluții, spune EY: sunt, în prezent, în curs mai multe proceduri de recuperare a TVA neîncasate, unele pe cale administrativă, altele cu implicarea instanțelor. Chiar și în baza prevederilor legislative limitative din România, contribuabilii pot recupera TVA aferentă creanțelor neîncasate, fiind eligibile și creanțele mai vechi de cinci ani.

Cazul creanţelor vândute

Un aspect distinct îl reprezintă creanțele vândute, de multe ori pe sume modice, din cauza probabilității reduse de încasare. Dar chiar și în acest caz există soluții care le pot face eligibile pentru recuperarea TVA. Sumele recuperabile de TVA pot depăși semnificativ orice sumă din creanța propriu-zisă, cu șanse rezonabile de recuperare.

“Totuși, ținând cont de jurisprudența constantă pe această speță de TVA, soluția optimă ar fi punerea legislației naționale în acord cu deciziile Curții Europene de Justiție, permițând astfel recuperarea TVA cu un efort minim”, a declarat Milcev.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă