Performanță pentru România prin jucătoarele de tenis Monica Niculescu și Gabriela Ruse care au izbutit luni seara să se califice în sferturile de finală ale Grand Slam-ului de la New York, trecând în optimi de cuplul alcătuit din canadiana Leylah Annie Fernandez și nouzeelandeza Erin Routliffe.
Monica Niculescu și Gabriela Ruse au câștigat în 3 seturi, cu 6-1, 4-6, 6-2 la capătul a două ore de joc.
Niculescu și Ruse au început în forță, cele două câștigând primul set cu un categoric 6-1.
În setul secund meciul s-a mai echilibrat. Jucătoarele din România au condus cu 3-0 și păreau că se merg spre câștigarea în mod categoric a meciului.
Fernandez și Routliffe au revenit surprinzător de la 4-2, adjudecându-și setul cu 4-6.
A urmat setul decisiv în care Niculescu și Ruse au revenit la forma din primul set, punându-și în dificultate adversarele care au salvat 7 mingi de break, cedând însă două game-uri pe propriul serviciu, suficient pentru românce să câștige setul și meciul.
Pentru această performanță de a se califica în sferturile de finală ale competiției, Niculescu și Ruse vor primi un premiu de 93.000 dolari americani și 430 puncte WTA.
În sferturi ele ar putea da peste compatrioata Raluca Olaru, care face pereche cu Nadiya Kichenok și se va duela în noaptea de luni spre marți, pentru un loc în sferturi, cu perechea alcătuită din Alexa Guarachi (Chile) și Desirae Krawczyk (SUA), favorite numărul 7 ale turneului newyorkez.