22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCe proiect de importanță națională a fost apreciat de Ilie Bolojan

Ce proiect de importanță națională a fost apreciat de Ilie Bolojan

Guvernul României a declarat, săptămâna aceasta, conducta de transport gaze naturale ce va lega județele Cluj și Bihor proiect de importanță națională.

„Este primul pas în vederea realizării acestei investiții, exproprierea terenurilor în care va fi amplasată conducta urmând a se face în procedură rapidă”, spune Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Conducta va avea o lungime de 72 de km și va face legătura între două capete de magistrală de gaz, din zona Aghireșu-Huedin, județul Cluj, până în zona Lugașu de Jos-Tileagd, județul Bihor. În zonele care vor fi traversate de noua magistrală nu există rețele de conducte de gaze naturale, dar după finalizarea investiției, accesul la gaz va permite extinderea rețelelor în localitățile din zonă.

„Vor fi create condiții pentru atragerea de investitori, de noi locuri de muncă și de condiții mai bune în locuințele oamenilor. În județul Bihor magistrala va traversa teritoriul comunelor Lugașu de Jos, Țețchea, Aștileu, orașului Aleșd, comunelor Măgești, Vadu Crișului, Borod și Bratca. Se va putea asigura accesul la alimentarea cu gaze naturale a peste 32.000 de consumatori casnici și sute de firme și instituții pe teritoriul județului Bihor”, mai spune președintele CJ Birhor.

Pentru realizarea investiției, Transgaz realizează studiul de fezabilitate, care va fi gata în luna octombrie, astfel că până la sfârșitul acestui an se estimează finalizarea proiectului tehnic, în așa fel încât să se poată organiza procedura de licitație la începutul anului viitor.

„În vara anului 2022 ar putea începe efectiv lucrările. În maximum doi ani magistrala ar urma să devină operațională. În aceste condiții, vom colabora cu primăriile din zonă pentru realizarea documentațiîlor în vederea realizării rețelelor secundare. Se vor putea concesiona serviciile de alimentare cu gaz, în localitățile unde e fezabil acest lucru, rețelele secundare putând fi executate în paralel cu lucrările la magistrală. Dacă totul merge bine, în 2024 am putea avea primele locuințe racordate la gaz”, mai spune Bolojan.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ucraina se teme că Rusia spionează cu ajutorul Telegram și interzice aplicația

Ucraina a interzis utilizarea aplicației de mesagerie Telegram pe dispozitivele oficiale utilizate de oficiali de stat, personal militar și angajați importanți, deoarece consideră că...

Cu ajutorul unui implant dentar, zâmbetul nu (mai) are vârstă!

Dantura joacă un rol esențial nu doar în funcționalitatea zilnică, ci și în stima de sine și în aspectul estetic. Pentru multe persoane în...

Dialog satiric despre cum să îngropi afacerile românești

– Mata urlai așa? A murit răposatul? – Aș! Făceam vocalize. Repetam pentru înmormântarea de mâine. Client sau rudă? – Îmi dai voie! Pafta Viorel!...
Ultima oră
Pe aceeași temă