22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInternaționalCriză Afganistan. Cum va ajuta Canada pe refugiații din calea talibanilor

Criză Afganistan. Cum va ajuta Canada pe refugiații din calea talibanilor

Canada a anunțat că va primi 20.000 de refugiați afgani, printre care lideri – femei și oficiali guvernamentali, care sunt în pericol din cauza iminentei ascensiuni la putere a talibanilor.

Situaţia de securitate din Afganistan s-a agravat în ultimele zile. Combatanţii talibani au ocupat 18 dintre cele 34 de capitale provinciale, inclusiv oraşele Kandahar şi Herat, al doilea, respectiv al treilea ca mărime din Afganistan. Talibanii au intensificat atacurile şi asupra capitalei ţării, Kabul.

Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a denunţat decizia Statelor Unite de a retrage „brusc” trupele din Afganistan, explicând că aceasta este principala cauză a deteriorării situaţiei în materie de securitate. „Situaţia actuală este cauzată de hotărârea luată în mod brusc” de Statele Unite privind retragerea trupelor din Afganistan, a afirmat preşedintele Ashraf Ghani. De altfel, Ashraf Ghani a acuzat Statele Unite că au impulsionat „distrugerea” Afganistanului prin „legitimarea” insurgenţilor talibani, cu care Washingtonul a negociat direct şi a semnat în 2020 un acord de pace.

Administraţia de la Kabul a propus, în cadrul negocierilor care se derulează în Qatar, împărţirea puterii cu Mişcarea talibanilor, în schimbul încetării confruntărilor militare în Afganistan, au declarat surse guvernamentale afgane.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Viorica Dăncinepoate – Academia Catavencu

După atât de cunoscutele „Scopul partidului social-democrat este să câștige alegerile prezidențiale, locale și parlamentare de anul trecut” și „lupt împotriva unei țări...

Cum să îți amenajezi livingul cu fotolii puf eco?

Vrei să îți amenajezi livingul diferit? În cazul acesta, poți opta pentru mobilier inedit, așa cum sunt și fotoliile puf eco. Aceasta alegere...

Victorie răsunătoare pentru echipa lui Xavi Pascual în Liga Campionilor!

Fostul antrenor dinamovist Xavi Pascual a obținut o victorie impresionantă la cârma echipei Veszprem, învingând PSG cu scorul de 41-28 în grupele Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă