Din nou, nu poate fi vorba despre lipsa de implicare a profesorilor sau a părinților elevilor, ci a reprezentanților Ministerului Educației Naționale (MEN) – prin inspectoratele școlare județene sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) – și a administrației locale. Dascălii au fost chemați, ca în fiecare an, la zugrăvit, vopsit, pictat și igienizat sălile de clasă ale instituțiilor de învățământ. Fără a fi plătiți, pentru că, oricum, se consideră că profesorii au concediu prea mult și sunt plătiți prea bine. De aceea, probabil, actuala guvernare vrea să impună măsuri de austeritate în Învățământ. Dar cum ai putea implementa măsuri de austeritate într-un sistem în care austeritatea este la ea acasă? Am mai asistat la un astfel de eveniment, când guvernarea Emil Boc, în realitate Traian Băsescu, a scăzut salariile din Educație și a blocat angajările în sistem. Acest lucru s-a dovedit distructiv pentru sistemul educațional, iar acum coaliția PSD–ALDE, aflată la guvernare, se pare că vrea să o repete.
Anii de după „Epoca de aur“ ne-au demonstrat că nu există interes pentru performarea sistemului de învățământ, însă o mai mare sacrificare a acestuia se poate traduce printr-o condamnare a societății românești. Și niciun partid care s-a aflat la guvernare, în epoca democratică a României, nu ar trebui să conteste lipsa sa de implicare sau de interes față de sistemul de învățământ din țara noastră. Dovezile sunt evidente. Timp de zeci de ani, nu a existat finanțare din partea Ministerului Educației Naționale (sau orice altă denumire ar fi avut această instituție subordonată Guvernului României) pentru material didactic. Profesorii au fost și sunt nevoiți să confecționeze planșe, fișe de lucru sau alte materiale esențiale într-un act de predare modern.
Și toate acestea într-o societate în care clasa politică, transpartinic, a făcut tot posibilul ca Educația să fie subfinanțată și subdezvoltată. În esență, nimeni dintr-o societate precum cea românească, în care interesele anumitor grupări dictează, nu și-ar dori un electorat educat. Iar răul trebuie omorât din fașă. Așa cum se întâmplă, de ani buni, în România, cu sistemul educațional.
Exact din acest motiv, sute de copii vor fi nevoiți, și în viitorul an școlar, să parcurgă zeci de kilometri până la școală. Și să luăm în considerare un aspect foarte important, acela că în România învățământul este obligatoriu până în clasa a X-a. Vorbim despre un angajament doar teoretic al statului român, deoarece obligativitățile acestuia nu au fost acoperite, în realitate, niciodată.
În continuare, urmând „bunul mers al actului de guvernare“, elevii care trec, începând cu anul școlar 2019-2020, în clasa a VIII-a, deja recunoscuți ca făcând parte din „generația de sacrificiu“, nu vor avea nici acum manuale școlare. Dar, ca de fiecare dată, interesele economice ale partidelor sau ale unor membri de partid au depășit interesul copiilor. Și totuși, nu s-a pus niciodată, la nivelul Ministerului Educației, această problemă. Asta pentru că, în mod sigur, nu s-a dorit. Educația trebuie redusă la tăcere și toate partidele perindate pe la guvernare au conștientizat acest lucru și au avut grijă ca dezvoltarea intelectuală a românilor să fie ținută sub control.
Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, vorbea despre achiziționarea a 2.000 de microbuze pentru transportul elevilor din localități în care nu există unități de învățământ. De acest proiect – ce se anunța, oricum, o vrăjeală ieftină – s-a ales praful.
Prin urmare, ne așteaptă încă un an școlar în care elevii și profesorii vor fi nevoiți să obțină performanță într-un sistem neperformant. Iar în ciuda eforturilor elevilor și cadrelor didactice, sistemul este blocat de personaje sinistre, scoase din străfundurile debaralelor partidelor politice. Indiferent cât vor fi spoite sălile de clasă de către dascăli, învățământul românesc va rămâne la fel de învechit.
Dar trebuie să salutăm devotamentul dascălilor dedicați și al elevilor ce reușesc, an de an, performanțe internaționale (rezultate ce se văd la olimpiadele școlare internaționale). Datorită lor mai putem privi cu zâmbet debutul noului an școlar.
Recent, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a cerut prefecţilor o situaţie cu toate unităţile de învăţământ care nu deţin avize de la Direcţiile de Sănătate Publică şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
„Până la finele zilei, doresc o situaţie cu fiecare UAT în parte, cu fiecare subunitate de învăţământ ce nu are aviz DSP, cu cauza pentru care nu are acest aviz, cu măsuri ce se pot lua, pentru a putea să avizăm din punct de vedere al sănătăţii publice aceste unităţi de învăţământ. Acolo unde nu avem apă potabilă, vreau să ştiu; pe lângă situaţia pe care am cerut-o cu toaletele, îmi trimiteţi situaţia cu fiecare unitate de învăţământ care nu are apă potabilă în momentul de faţă şi, totodată, până miercuri, un plan de măsuri să vedem cum putem să asigurăm apă potabilă pentru unităţile de învăţământ unde nu există“, declara Fifor la o videoconferinţă organizată la sediul MAI.
Prefecţii din mai multe judeţe au semnalat că sute de şcoli nu au avize DSP din cauza lipsei apei potabile şi a toaletelor.
„Solicit prefecţilor ca, până diseară, împreună cu inspectorul general şcolar, să prezinte o situaţie cu toate unităţile de învăţământ de pe raza fiecărui UAT care nu au grup sanitar în acest moment. Se va prezenta această situaţie prin prefecturi şi, împreună cu domnul ministru Breaz, vom face analiza astfel încât să putem prezenta doamnei prim-ministru şi să luăm măsuri urgente în acest sens. Totodată, dorim să ştim care este situaţia cu şcolile care nu au autorizaţie în acest moment şi care sunt măsurile astfel încât toate unităţile de învăţământ să poată fi autorizate, să poată să înceapă procesul de învăţământ la timp“, a adăugat Fifor.
