10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăEconomieCurtea de Conturi a UE, avertisment privind fraude cu fonduri de redresare

Curtea de Conturi a UE, avertisment privind fraude cu fonduri de redresare

„Cu cât mai repede ajung banii la oameni, cu atât mai mari sunt riscurile. Este inevitabil”, a declarat preşedintele CCE, Klaus-Heiner Lehne, apreciind că este foarte importantă crearea unui sistem eficient de verificare.

Pachetul de stimulente sub formă de împrumuturi şi granturi ar trebui să ajute cele 27 de state membre ale UE să relanseze economiile afectate de epidemie. Comisia Europeană speră că programul va fi funcţional din iulie. Împreună cu bugetul pe termen lung al Uniunii, până în 2027 ar trebui să se ajungă la un total de 1800 de miliarde de euro.

Potrivit lui Lehne, din cauză că bugetul practic se dublează, creşte şi nevoia de monitorizare. În 2022, CCE va avea nevoie de încă 40 de angajaţi, pe lângă cei circa 900 deja angrenaţi în supravegherea modului în care se cheltuiesc fondurile europene.

„Vă asigur însă că vom putea urmări. Avem această îndatorire şi o vom îndeplini”, a asigurat oficialul.

CCE a stabilit în trecut că miliarde de euro din banii europeni se scurg anual pe căi incorecte, însă de cele mai multe ori este vorba de greşeli, nu de fraude. 

Cele mai citite

Un turist străin sărit cu snowmobilul în albia unui pârâu

Un turist străin a fost grav rănit marți, după ce a căzut cu snowmobilul în albia pârâului Azuga, în județul Prahova. Conform Salvamont Prahova,...

CFR Cluj îl aduce pe Stipe Juric! Un atacant bosniac pentru Dan Petrescu

Formația din Gruia și-a asigurat serviciile atacantului Stipe Juric, care și-a reziliat recent contractul cu Oțelul Galați și este aproape de a semna cu...

Interzis prin lege să te îmbolnăvești într-o comună din Italia

Decizia primarului a stârnit reacții vehemente din partea organizațiilor de sănătate și a autorităților locale Într-o decizie șocantă care a stârnit controverse, Antonio Torchia, primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă