Aceste provocări se referă la digitalizare, modificări demografice, schimbări climatice şi securitate, a punctat Ursula von der Leyen, care s-a aflat la Sofia în cadrul consultărilor cu statele UE înainte de a supune Parlamentului European componenţa Comisiei pe care o va conduce.
Într-o declaraţie pentru presă înaintea întrevederii cu premierul bulgar Boiko Borisov, Ursula Von der Leyen a apreciat ca necesar un nou început în ce priveşte abordarea migraţiei.
La rândul său, Borisov a lăudat cooperarea cu statul vecin Turcia şi acţiunile pazei de frontieră bulgare şi ale agenţiei europene Frontex pentru a preveni migraţia ilegală.
Potrivit lui Borisov, domeniul principal pe care se va axa interesul Bulgariei în viitoarea Comisie Europeană va fi cel al securităţii cibernetice.
De altfel, guvernul bulgar a nominalizat-o pe Mariya Gabriel, actualul comisar european pentru piaţa digitală, să facă parte şi din viitorul executiv comunitar, care va intra în funcţie la 1 noiembrie.