4.9 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSănătatePremieră medicală în cardiologie la Spitalul Militar Central din Bucureşti

Premieră medicală în cardiologie la Spitalul Militar Central din Bucureşti

Pacientul care a beneficiat de această nouă metodă de tratament este în vârstă de 48 de ani, fiind în evidenţa specialiştilor Secţiei Cardiologie I pentru boală coronariană severă – leziuni tricoronarene tratate iniţial prin revascularizaţie percutană (incompletă datorită particularităţilor anatomice) şi fără soluţie chirurgicală. Datorită afectării ischemice, cordul pacientului are o suferinţă gravă, fiind dilatat, cu o capacitate redusă de a pompa sângele, determinând o formă de insuficienţă cardiacă avansată, pentru care pacientul a fost spitalizat de mai multe ori.

Medicul curant al pacientului, locotenent-colonelul, şef de lucrări Dr. Silviu Ionel Dumitrescu, medic primar Cardiologie, doctor în ştiinţe medicale, şef Secţie Cardiologie 1, a decis că soluţia oferită de terapia prin unde de şoc extracorporale este unica opţiune într-o situaţie fără variantă chirurgicală, aceasta fiind o speranţă pentru pacient şi creşterea calităţii vieţii acestuia. Iniţial, după echilibrarea parametrilor hemodinamici s-a realizat o reevaluare comprehensivă a stării actuale, metoda principală folosită pentru stabilirea strategiei terapeutice fiind bazată pe tehnicile moderne de ecocardiografie.

Astfel, cu ajutorul ecocardiografiei tridimensionale, realizate în timp real şi a unui software bazat pe soluţii de inteligenţă artificială – Dynamic Heart Model, medicul curant a evaluat, în repaus, atât parametrii de structură şi funcţie ai ventriculului stâng, cât şi analiza deformării miocardice punând în evidenţă diferenţele regionale. Ulterior, prin ecocardiografia de efort, repetarea analizei deformării miocardice, a permis evaluarea cantitativă a suferinţei ischemice a segmentelor miocardice, comparaţia cu datele de repaus indicând precis zonele cele mai afectate.

Parcurgerea acestui proces de evaluare a performanţei cardiace a permis identificarea, cu acurateţe, a trei segmente aflate în suferinţă, la nivelul cărora s-a iniţiat terapia de revascularizaţie miocardică prin unde de şoc extracorporale, administrându-se primele 900 de impulsuri. Potrivit unui comunicat de presă, tratamentul va fi repetat în decursul următoarelor două luni, după secvenţialitatea impusă de protocol, urmând ca medicul curant să reevaleze, periodic, pacientul atât prin prisma statusului funcţional cât şi a parametrilor paraclinici. Echipa medicală care a realizat terapia de revascularizaţie miocardică prin unde de şoc extracorporal, constituită din lt. col. dr. Silviu Ionel Dumitrescu, cpt. dr. Raluca Popescu şi dr. Ileana Hănţulie, a fost coordonată de col. dr. Romi Bolohan.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cod portocaliu de viscol în 17 județe, cu rafale de până la 120 km/h

Vor fi precipitaţii mixte care vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 de metri vor predomina ninsorile ANM transmite că, în...

Percheziții de amploare în 13 județe, într-un dosar de trafic de migranți și crimă organizată

Migranții, recrutați și pregătiți în Turcia, erau transportați în România prin Bulgaria Polițiștii desfășoară 69 de percheziții domiciliare în 13 județe și în București, într-un...

Termenul limită pentru amnistia fiscală este 19 decembrie

Contribuabilii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe termenul limită pentru a beneficia de facilități fiscale Persoanele fizice și firmele care vor să beneficieze de amnistia...
Ultima oră
Pe aceeași temă