18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialPrimăria S5 anunță o licitație pentru construirea a trei parcări supraterane

Primăria S5 anunță o licitație pentru construirea a trei parcări supraterane

Prin acest contract ar urma să se amenajeze peste 700 de noi locuri de parcare.

Una dintre parcări va fi amenajată pe Șoseaua Alexandriei nr. 22-24 și va avea trei etaje (P+3E). Aceasta va avea aproape 500 de locuri de parcare. Valoarea estimată este de 53 de milioane de lei.

O altă parcare supraterană cu 142 de locuri va fi construită pe Calea Rahovei nr. 327 și va avea două etaje (P+2E), iar cea de-a treia, cu 120 de locuri, va fi amenajată pe Strada Bârcă nr. 2 și va avea două etaje (P+2E). Valoarea acestora din urmă este de 40 de milioane de lei.

Cele trei parcări ar urma să fie finalizate în cel mult 8 luni. Parcarea de pe Șoseaua Alexandriei (Strada Mărgeanului) va avea și o piață volantă de peste 700 de metri pătrați.

Ofertele pentru licitația publică pot fi depuse până în data de 15 iulie.

„De fiecare dată când ies pe teren, mă întâlnesc cu cetățeni care se plâng că nu au unde să își parcheze mașinile. Știu ca în acest moment locurile de parcare sunt insuficiente pentru numărul mare de autoturisme. Acesta este motivul pentru care am lansat această licitație publică pentru construirea de parcări supraterane în locuri foarte aglomerate din Sectorul 5. Vorbim de peste 700 de noi locuri de parcare. Încercăm să venim în sprijinul locuitorilor prin astfel de proiecte, care sunt nevoiți să piardă zilnic minute bune în căutarea unui loc de parcare în zonele în care au domiciliul. Cele trei parcări supraterane vor fi amenajate după cum urmează: Șoseaua Alexandriei nr. 22-24, Calea Rahovei nr. 327 și Strada Bârcă nr. 2. Toate vor avea terenuri de sport și spații verzi la ultimul etaj”, a precizat Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Cele mai citite

VIDEO. Mesajul transmis de Papa Francisc credincioşilor care sărbătoresc Paştele

Într-un mesaj plin de speranță și încredere, Papa Francisc a transmis un apel puternic la bucurie și pace pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele în...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă