Decizia lui Barna a venit, în contextul în care este vorba despre o instalaţie reglementată de Directiva SEVESO, informează Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, pe pagina sa de Facebook.
Conform sursei citate, în acest moment, incendiul din cadrul instalaţiei este izolat şi stabilizat, echipele interne şi externe fac eforturi pentru a-l stinge în cel mai scurt timp.
Ministerul Mediului mai semnalează că, încă de la izbucnirea deflagraţiei, specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa au monitorizat continuu compuşii organici volatili pe amplasament. În acest context, ministrul Barna Tanczos şi-a întrerupt vizita de lucru din judeţul Bistriţa-Năsăud şi s-a aflat în contact permanent cu echipele din teren.
În urma măsurătorilor, s-a constatat că la staţia CT3, situată la Năvodari Tabără, s-au înregistrat valori crescute la indicatorii monitorizaţi, fără a se atinge valorile limită. La staţia CT 6, în Năvodari centru, nu s-au înregistrat creşteri ale concentraţiilor. Valori similare au fost înregistrate şi de măsurătorile realizate cu echipamentele mobile ale laboratorului APM CT.
„Valorile mici înregistrate se datorează circulaţiei aerului, potrivit modelărilor realizate de specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Astfel, la ora 13:00, circulaţia aerului era relativ slabă în imediata apropiere a solului, iar la înălţimi de peste 30 – 40 m, vântul sufla slab, cu viteze de peste 15 – 20 km/h, din direcţie predominant nord-vestică. Ulterior, circulaţia aerului a continuat să fie din sector predominant nord-vestic – vestic, astfel că evoluţia norului de fum a fost de uşoară deplasare către est – sud-est (spre mare). Actualizarea informaţiilor meteorologice la ora 15:00 arată aceleaşi condiţii de vânt slab cu viteze de până la 15 km/h, din sector predominant nord – vestic – vestic”, subliniază reprezentanţii MMAP.
Echipele de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu sunt la faţa locului şi aşteaptă lichidarea incendiului pentru a putea demara controlul privind impactul produs asupra mediului.
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, vineri, în urma exploziei urmate de incendiu care s-a produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari, localnicii fiind alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum.