5 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăLifestyleActrița Cezara Dafinescu, premiată pentru întreaga carieră la TIFF 2021

Actrița Cezara Dafinescu, premiată pentru întreaga carieră la TIFF 2021

 Artista care a cucerit inimile românilor în zeci de roluri interpretate pe scenă și în producții autohtone de succes, va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere TIFF 2021, pe 31 iulie. În prezența sa, la Cluj va fi proiectată în aceeași zi comedia muzicală Cucoana Chirița, regizată de Mircea Drăgan, în care actrița interpretează un rol memorabil.

Cu un palmares care include nu mai puțin de 40 de roluri în film, apariții în seriale de televiziune și peste 60 de roluri principale interpretate în cele patru decenii de activitate în teatru, Cezara Dafinescu se numără astăzi printre cei mai iubiți artiști din România. S-a născut pe 4 august 1948, in Sibiu, iar în copilărie, cariera sa părea să se îndrepte către lumea sportului, după ce a cucerit titlul de campioană naţională la juniori, la săritura în înălţime. Evoluția ei în atletism a fost întreruptă brusc, în urma unei accidentări, dar atracția pentru artă a determinat-o să se îndrepte către lumea teatrului. În 1973 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în același an a jucat în Explozia, în regia lui Mircea Drăgan, cel care în 1971 îi oferise și rolul din B.D. în alertă, comedia care a marcat debutul actriței în cinema. 

Talentul și naturalețea Cezarei Dafinescu au contribuit la ascensiunea sa în lumea filmului, unde s-a remarcat, de-a lungul vremii, și în Întoarcerea Vlașinilor (1983, Mircea Drăgan), Secretul lui Nemesis (1985, r. Geo Saizescu), Dumbrava minunată (1980), Cucoana Chiriţa (1986) și Chiriţa în Iaşi (1987, r. Mircea Drăgan), Boy Wizard (1996, r. Johnny Mysto), dar și în producții de televiziune extrem de populare înainte de 1989 – celebrele scheciuri umoristice, spectacole de teatru TV și seriale de succes în anii 2000. Printre cele mai recente apariții sunt cele din filmele Toni Edrmann (2016, r. Maren Ade) și Între chin și amin (2019, r. Toma Enache). În paralel, cariera sa artistică a continuat și în lumea teatrului, unde actrița a interpretat zeci de roluri memorabile, majoritatea pe scena Teatrului Național din București. 

În 2021, Cezara Dafinescu intră în galeria marilor actori premiați pentru întreaga activitate artistică la Festivalul Internațional de Film Transilvania. 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă