15 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMApN: Elicopterul Black Hawk a raportat o defecţiune tehnică

MApN: Elicopterul Black Hawk a raportat o defecţiune tehnică

Elicopterul de tip UH60 Black Hawk a raportat o defecţiune tehnică, astfel că s-a impus aterizarea de urgenţă, susține MApN. 

“Din primele date, nu sunt pagube, altele decât cele care se văd – doi stâlpi care s-au dărâmat şi două maşini care au fost atinse de aceştia în cădere. Nu sunt victime în urma acestui incident.

Cauzele urmează să fie stabilite de o investigaţie comună de Forţele Aeriene Române şi autorităţile militare americane care deţin acest aparat de zbor. La faţa locului se află autorităţile judiciare române. În cursul zilei de azi partea americană urmează să emită un comunicat de presă în care vor fi detaliate informaţiile care se cunosc până în acest moment”, a precizat el.

Întrebat dacă şi alte aparate de tip Black Hawk aflate pe teritoriul României au fost oprite în urma acestui incident, Constantin Spânu a spus că nu are “la acest moment informaţii nici cu natura acestui incident, nici la măsurile care vor fi luate de către partea americană”, transmite Agerpres.

“Nu există niciun fel de victimă, echipajul este în stare foarte bună. Nu sunt alte consecinţe în urma acestui incident, dar domnul procuror vă va putea spune mai multe. Nu cunosc parcursul evenimentelor. Cu siguranţă toate aceste aspecte vor fi investigate de către ancheta judiciară”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MApN.

Cele mai citite

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...
Ultima oră
Pe aceeași temă