3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalUrsula von der Leyen are probleme dinainte să urce pe fotoliul CE

Ursula von der Leyen are probleme dinainte să urce pe fotoliul CE

Noua preşedintă a Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen este suspusă unor presiuni joi să retragă titulatura controversată ”protecţia modului de viaţă european” din portofoliul comisarului însărcinat cu Migraţia, în faţa protestelor deputaţilor europeni, de parcă a proteja modul de viață european este o ofensă la adresa altor civilizații ori culturi. Exagerări de acest fel sunt cele vinovate pentru creșterea periculoasă a partidelor de extremă dreaptă din Vestul european.

Problema este sensibilă în perspectiva audierilor noilor comisari în Parlamentul European (PE), prevăzute de la 30 septembrie la 8 octombrie, şi care urmează să se pronunţe prin vot asupra noii Comisii.

Grecul Margaritis Schinas (PPE, dreapta) a fost numit vicepreşedinte cu ”protejarea modului nostru european de viaţă” şi însărcinat cu dosarul migraţiei în noua echipă anunţată marţi de către germana Ursula von der Leyen.

Titulatura a provocat o polemică, iar opozanţii politici ai PPE – familia de dreapta conservatoare a lui von der Leyen şi prima forţă în hemiciclu – şi asociaţii denunţă o ”retorică împrumutată de la extrema dreaptă”.

Principalele trei grupări rivale ale PPE în PE reclamă abandonarea acestei titulaturi. Liderul grupului parlamentar PPE Manfred Weber nu s-a exprimat în mod public cu privire la controversă.

”A venit  momentul ca Parlamentul să spună că nu poate să accepte o asemenea titulatură”, a declarat pentru AFP deputata europeană Karima Delli (EELV), preşedinta Comisiei pentru Transport şi Turism, care a iniţiat ideea unei scrisori de protest adresată lui von der Leyen.

”ÎNŞELĂTOARE ŞI AMBIGUĂ”

Inţiativa a fost susţinută de o majoritate a preşedinţilor de comisii, a anunţat Delli, şi urma să fie supusă joi unei discuţii a preşedinţilor grupurilor politice din Parlament.

”Nouă nu ne place acest titlu, îl refuzăm”, a declarat joi presei spaniola Iratxe Garcia, şefa grupului parlamentar social-democrat în PE. ”Noi am transmis Comisiei, ieri, că grupul nostru nu poate să-l accepte”.

Liderul grupului parlamentar Renew Europe, românul Dacian Ciolos, a anunţat că i-a cerut lui von der Leyen retragerea titulaturii, pe care a catalogat-o ”înşelătoare şi ambiguă”.

Preşedinta ”este conştientă de problemele pe care le ridică acest lucru”, a spus el AFP, declarându-se convins că ea va schimba titlul oficial. Însă decizia ”îi revine, nu se pune problema să dea impresia că i s-a impus prin presiuni”.

Anturajul lui von der leyen a anunţat că nu se va lua nicio decizie precipitat. ”Toate argumentele sunt examinate”, a declarat această sursă, conform News.ro.

Noua echipă de comisari desemnaţi, care urmează să intre în funcţie la 1 noiembrie, este reunită de miercuri seara la sud de Bruxelles pentru a pregăti audierile.

Până acum purtătorul de cuvânt-şef al CE, grecul Margaritis Schinas, a cărui ţară se află în prima linie a sosirii migranţilor, nu a folosit titulatura controversată pe profilul său oficial pe Twitter. El menţionează în schimb subiectele ”migraţie”, ”securitate”, ”drepturi sociale”, ”educaţie”, ”cultură” şi ”tineret”.

”Modul de viaţă european se bazează pe solidaritate, liniştea spiritului şi securitate. Trebuie să răspundem şi să calmăm temerile şi îngrijorările legitime cu privire la impactul unei imigraţii neregulate asupra economiei şi societăţii noastre”, scrie von der Leyen în prezentarea misiunii lui Schinas.

În pofida unei puternice scăderi a sosirilor, dosarul migraţiei rămâne fierbinte în UE, care se confruntă cu o ascensiune a populismelor.

Îndemnată să explice titulatura în timpul prezentării noii sale Comisii, Ursula von der Leyen a amintit că numele portofoliilor vicepreşedinţilor sunt extrase din programul politic pe care l-a prezentat în Parlamentul European.

”Modul nostru de viaţă european este să rămânem loiali valorilor noastre”, a declarat ea.

Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă