Boeing-ul 747 al companiei americane Virgin Atlantic a fost nevoit să efectueze o aterizare forţată pe aeroportul londonez Gatwick din cauza unei defecţiune la trenul de aterizare. Jumbo jet-ul urmă să ajungă în Las Vegas. La bordul avionului se aflau 462 de persoane, dar niciuna nu a fost rănită, relatează Sky News, preluat de Mediafax.
video: youtube.com
Imediat după decolare, piloţii au depistat o eroare la trenul de aterizare, astfel că au evacuat o mare parte a combustibilului şi au revenit pe aeroportul londonez. În pofida defecţiunii la trenul de aterizare, aeronava de pasageri a aterizat în siguranţă. Potrivit unor surse aeroportuare, trenul de aterizare al avionului nu s-a deschis în totalitate, în pofida manevrelor piloţilor de a forţa deschiderea.
.