Mai mulți locuitori din comuna Chiscani (10 kilometri de municipiul Brăila) stau de o zi fără curent fiind nevoiți să îndure frigul din case în urma întreruperii curentului electric și a nefucnționării în consecință a centralelor termice.
Situația care durează de luni dimineață nu s-a remediat iar locuitorilor nu li s-au dat șanse prea mari de către angajații Electrica. ”Dacă e ca la lumânare (lumina slabă pe care o dă un bec ca urmare a defecțiunii rețelei – n.red.) puteți să mai așteptați”, au recomandat bătrânilor angajații Electrica.
Luni seara , la orele serii erau nu mai puțin de 67 de localități din Brăila, nealimentate cu energie electrică din cauza viscolului. Alte 57 de localități nu aveau apa potabilă, ca urmare a avariilor provocate de viscol retelelor de electricitate, relatează Mediafax.
Desi rețeaua de alimentare cu electricitate se degrardează an de an, investițiile Electrica în consolidarea și repararea rețelei lipsesc. Reclamanții din comuna Chiscani susțin că defecțiunile rețelei nu au avut loc doar în aceste zile de viscol ci survin în mod frecvent și în restul timpului și sunt cauzate de refuzul Electrica de a își repara transformatoarele de alimentare.