19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO: Cod galben de ninsori şi vânt. Ce zone sunt afectate

VIDEO: Cod galben de ninsori şi vânt. Ce zone sunt afectate

Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de ninsori, vânt, precipitaţii mixte şi polei. Avertizarea este valabilă pentru trei sferturi din țară – 31 de judeţe din sud, centru, est şi nord.

Potrivti Mediafax, codul galben va intra în vigoare de vineri de la ora 20.00 și va dura până sâmbătă la aceeaşi oră, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali acolo unde va ninge şi se va depune zăpada. Stratul de omăt va depăși pe locuri 20 de centimetri.

În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în Muntenia şi Oltenia, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, vor fi depuneri de polei.

Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 45 – 55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Atenţionarea este valabilă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamţ, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba şi Hunedoara.

De asemenea, meteorologii au emis un alt avertisment pentru ninsori și vânt, valabil pentru aproape întreaga țară, începând de duminică. Astfel, aproape toată ţara, mai puţin colţul de nord-vest, respectiv 34 de judeţe, va fi sub cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, de duminică seară până luni noapte, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Atenţionarea este valabilă de duminică, de la ora 20.00 până luni la ora 23.00, în Capitală şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamţ, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

Ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei, mai scrie Mediafax.

În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada, potrivit atenţionării.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_big/2df2c70dea1494d5926a2b3b9606ecfc/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă