17.9 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialDouă părți din avionul AirAsia, găsite pe fundul Mării Java

Două părți din avionul AirAsia, găsite pe fundul Mării Java

Două părți din avionul AirAsia, care s-a prăbușit duminică în Indonezia, au fost găsite pe fundul Mării Java, relatează AFP, conform Mediafax. Autoritățile continuă căutările pentru găsirea victimelor şi cutiilor negre.

În cea de-a şaptea zi a operaţiunilor de mare amploare desfăşurate de Indonezia cu ajutorul altor ţări, între care Franţa, aceasta este descoperirea cea mai valoroasă, numeroase fragmente fiind deja recuperate, precum şi 30 de cadavre ale victimelor din totalul de 162 de persoane aflate la bordul avionului Airbus A320-200 (zborul QZ8501).

"Odată cu descoperirea unei urme de carburant şi a două mari părţi din avion, pot să vă asigur că acestea sunt părţile din avonul AirAsia pe care le căutam", le-a declarat jurnaliştilor directorul Agenţiei naţionale de căutare şi salvare, Bambang Soelistyo.

Ulterior, autorităţile le-au cerut scafandrilor să meargă în locul unde au fost descoperite aceste părţi din epavă şi să încerce să găsească mai multe victime.

Sâmbătă, a adăugat Soelistyo, "principala misiune este de a găsi şi evacua victimele" din avionul AirAsia care efectua legătura între oraşul indonezian Surabaya şi Singapore în momentul în care a dispărut de pe ecranele radarelor, pe fondul unor condiţii meteorologice nefavorabile.

Doi anchetatori francezi ai Biroului de anchete şi analize (BEA) pentru siguranţa aviaţiei civile participă la căutări şi sunt echipaţi cu hidrofoane, în vederea localizării balizelor acustice ale celor două cutii negre, cruciale pentru anchetă.

Noua descoperire a două mari părţi din fuselaj are loc la scurt timp după anunţul ministrului indonezian al Transporturilor că AirAsia nu avea autorizaţia de a folosi un culoar de zbor utilizat în acea zi de pilot pentru zborul Surabaya-Singapore (QZ8501), o rută foarte frecventată.

"Compania nu a respectat permisul de zbor acordat, intervalul orar dat, şi este o problemă", a explicat directorul general pentru transport aerian, Djoko Murjatmodjo, adăugând că în consecinţă, permisul AirAsia pentru a urma acest culoar va fi fost suspendat până la încheierea anchetei privind catastrofa aeriană.

Un purtător de cuvânt al Ministerului indonezian al Transporturilor, J.A. Barata, a precizat că AirAsia nu avea autorizaţia de a folosi culoarul Surabaya-Singapore duminică, şi că nu a cerut schimbarea planului de zbor.

Nu s-a precizat cum anume a putut efectua zborul compania, fără să dispună de această autorizaţie.

Operaţiuni împiedicate de curenţii puternici

Avionul Airbus A320-200 era exploatat de AirAsia Indonesia, o filială a companiei malaysiene AirAsia, ridicând astfel la trei numărul catastrofelor pentru compania malaysiană în 2014, după tragediile celor două aeronave ale Malaysia Airlines (zborurile MH370 şi MH17).

Echipele de căutare a epavei avionului AirAsia s-au apropiat vineri de locul unde se afla epava avionului, căutările concentrându-se pe o zonă de 1.575 de mile marine pătrate – o zecime din suprafaţa prospectată cu o zi înainte – cu participarea a 29 de vapoare şi 17 avioane.

Condiţiile meteorologice nefavorabile au împiedicat în ultimele zile căutarea cadavrelor victimelor şi a fuselajului avionului.

Treizeci de cadavre au fost recuperate până în prezent, în timp ce căutările continuau sâmbătă pentru găsirea altor victimelor şi altor părţi ale aparatului, în special cutiile negre.

Rusia a trimis zeci de scafandri pentru a participa la operaţiuni, precum şi două avioane, între care unul amfibie, a precizat Soelistyo.

"În momentul în care vă vorbesc, coborâm un ROV (vehicul submarin controlat de la distanţă) pentru a avea o imagine reală a obiectelor de pe fundul mării. Toate se află la o adâncim de 30 de metri", a declarat el, remarcând că operaţiunile sunt complicate de curenţii puternici.

Familiile victimelor se pregăteau de noi înhumări la Surabaya, oraşul de unde decolase avionul. Un centru de criză a fost instalat pentru a se indetifica victimele.

Cele mai citite

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Medic stomatolog condamnat la zece ani de închisoare pentru lipsire de libertate și agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelai

Un cutremur a zguduit lumea medicinei dentare după ce medicul Costin Iulian Berechet a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Berechet,...

Germania a suspendat exporturile de armament către Israel

O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licențelor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă