1.5 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialMAI: Activitatea aeriană a SMURD a fost reluată

MAI: Activitatea aeriană a SMURD a fost reluată

Activitatea a fost reluată din București, Târgu-Mureș, Iași, Galați, Craiova și Arad, excepție făcând punctul din Constanța.

După finalizarea procedurilor de verificare tehnică la sol și în zbor a celor 9 aeronave EC 135, de tipul celui implicat în accidentul aviatic din data de 15 decembrie, conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General de Aviație al MAI l-au informat pe viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, care a aprobat această decizie de reluare a zborurilor.

Ca urmare a activităților de investigații preliminare ale accidentului aviatic produs în data de 15.12.2014 efectuate de reprezentanții fabricanților Airbus Helicopters Germania și Turbomeca Franța, a rezultat că nu există indicii care să suspecteze vreo cauză tehnică generatoare sau contributoare la producerea accidentului iar din punct de vedere tehnic nu există motive pentru oprirea elicopterelor EC-135 la sol.

Pentru reluarea în bune condiții a activității aeromedicale, în cursul zilei de 24 decembrie a avut loc o videoconferință cu toți operatorii medicali și membri ai echipelor SMURD care asigură personalul medical de zbor.

În aceste condiții, în cursul zilei de joi, o primă misiune a unui elicopter SMURD București are loc în județul Constanța pentru a aduce la spitalul Marie Curie din București o fetiță de 1 an și 3 luni cu insuficiență renală cronică.

Din data de 15 decembrie, în conformitate cu procedurile interne, ca măsură de siguranță, 9 elicoptere SMURD de tipul celui implicat în accident au fost oprite de la zbor.

În această perioadă, misiunile aeromedicale de tip SMURD au fost asigurate, în limita posibilităților, de celelalte aeronave aparținând Inspectoratului General de Aviație al MAI, precum și de alte capabilități asigurate de către Ministerul Apărării Naționale.

Cele mai citite

Președintele Klaus Iohannis: Ziua Culturii Naționale, un moment de răscruce pentru viitorul României

Iohannis a afirmat că generația lui Eminescu a transformat cultura într-un scut împotriva extremismului și a discursurilor instigatoare la ură Cu ocazia Zilei Culturii Naționale...

Alertă maximă la Washington: Circa 48 km de gard temporar înalt, 25.000 de ofițeri și sute de puncte de control de securitate

Învestirea lui Trump aduce o mobilizare maximă a forțelor de securitate americane Cu 30 mile (48 km) de gard temporar negru înalt, 25.000 de ofițeri...

Ziua Culturii Naționale: O celebrare a moștenirii culturale și a geniului lui Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, marchează astăzi 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu Mihai Eminescu, figură emblematică a literaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă