Raed Arafat a fost desemnat, marți, coordonator permanent al situațiilor de urgență, relatează B1 TV.
”Avem o ordonanţă de urgenţă privind noi modificări în sistemul de intervenţii în situaţii de urgenţă astfel încât să învăţăm din lecţiile pe care le primim – cum să facem mai multă eficienţă, cum să facem în sensul de folosire a resurselor pe care le-am pus la dispoziţia departamentului pentru situaţii de urgenţă”, a anunțat premierul Victor Ponta.
Potrivit unui articol din această OUG, Raed Arafat va coordona toate situațiile de urgență, de la accidente, până la inundații.