7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialVaslui: Accident de Ambulanță

Vaslui: Accident de Ambulanță

Două asistente de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui au fost rănite după ce autosanitara în care se aflau s-a răsturnat pe marginea unui drum naţional, în timp ce şoferul maşinii se afla într-o depăşire. Cele două victime ale accidentului au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, autosanitara în care se aflau cele două asistente s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului naţional DN 15 D Vaslui – Negreşti, în timp ce şoferul se afla în depăşirea unei coloane de maşini pe raza localităţii vasluiene Ştefan cel Mare, informează Mediafax. 

La un moment dat, un alt conducător auto a ieşit şi el din coloană, cu intenţia de a depăşi, însă fără să se asigure dacă vine cineva din spatele său. Pentru a evita impactul frontal, şoferul ambulanţei a tras stânga de volan, răsturnându-se în şanţ.

"În urma accidentului, cele două asistente aflate în ambulanţă au fost rănite, fiindu-ne solicitat sprijin prin staţie. În zonă, au fost trimise două autosanitare, care au preluat cele două victime, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat, marţi, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Ana Ungureanu. Medicii spitalului vasluian le-au diagnosticat pe cele două asistente, la o primă evaluare, cu policontuzii, urmând a fi făcute noi investigaţii medicale.

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca, pe baza cercetărilor, s-a stabilească şi şoferul vinovat de producerea accidentului.

Cele mai citite

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...
Ultima oră
Pe aceeași temă