-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânie conduce, anul acesta, Comitetului de Securitate al OSCE

Românie conduce, anul acesta, Comitetului de Securitate al OSCE

România a preluat președinția anuală a Comitetului de Securitate al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), informează Ministerul Afacerilor externe într-un comunicat. Mandatul va fi exercitat de către ambasadorul Cristian Istrate şi o echipă alcătuită din diplomaţi ai Misiunii Permanente a României la Viena.

"Ministerul Afacerilor Externe informează că România a preluat Președinția anuală a Comitetului de Securitate al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015. Mandatul acordat reflectă recunoașterea profilului activ al României în cadrul OSCE privind susținerea rolului, valorilor şi principiilor fundamentale ale organizației în asigurarea păcii, securității și cooperării în Europa, prin valorificarea deplină a conceptului său unic de abordare cuprinzătoare a securității", se arată într-un comunicat transmis de MAE.

Mandatul va fi exercitat de către reprezentantul permanent al României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, şi o echipă alcătuită din diplomaţi ai Misiunii Permanente a României la Viena, "valorificând expertiza existentă la nivelul instituțiilor românești cu competențe în aria de lucru asociată Comitetului de Securitate al OSCE", precizează sursa citată.

Pe parcursul exercitării preşedinţiei Comitetului de Securitate, România va acorda o atenţie deosebită combaterii terorismului, criminalității transnaționale organizate şi fenomenului migrației ilegale în spaţiul OSCE, creşterii securităţii cibernetice, combaterii traficului ilegal cu ființe umane şi droguri, management-ului și securităţii frontierelor statelor OSCE în contextul amenințărilor transnaționale, reformei sectorului de securitate şi aprofundării cooperării între autorităţile de aplicare a legii, se menţionează în comunicat.

MAE precizează totodată că, în exercitarea mandatului, România va sprijini realizarea obiectivelor OSCE în domeniile de competenţa Comitetului de Securitate, conform angajamentelor în materie asumate de statele participante, iar în acest sens "va facilita un dialog constructiv pentru coagularea unor contribuții de substanță ale OSCE pe linia consolidării eforturilor internaționale privind combaterea amenințărilor transnaționale de securitate".

"De-a lungul participării sale în cadrul OSCE, România a jucat un rol activ în consolidarea profilului organizației în domeniul combaterii amenințărilor transnaționale, inclusiv în ce privește promovarea adoptării de mandate strategice ale OSCE în domeniu. Astfel, pe durata Președinției în Exercițiu a OSCE exercitată de România în anul 2001 au fost adoptate mandate ale organizației privind combaterea terorismului și activitățile polițienești. De asemenea, în 2011, România a facilitat negocierile pentru adoptarea Deciziei ministeriale privind creşterea coordonării şi coerenţei eforturilor OSCE în combaterea ameninţărilor transnaţionale, iar în 2012 a facilitat adoptarea mandatului strategic al OSCE privind combaterea terorismului", se mai arată în comunicatul MAE.

Președinția în exercițiu a OSCE delegă unui stat participant sarcina exercitării președinției Comitetului de Securitate al OSCE. La solicitarea actualei președinții în exercițiu a OSCE – Serbia, România a preluat președinția Comitetului de Securitate al organizației pe durata mandatului acesteia.

Cu prilejul Consiliului Ministerial al OSCE din anul 2006 de la Bruxelles, a fost decisă înființarea a trei structuri, subordonate Consiliului Permanent al OSCE, care să reflecte și să structureze activitatea organizației pe cele trei dimensiuni asociate conceptului său cuprinzător de abordare a securității: Comitetul de Securitate al OSCE (Dimensiunea de Securitate), Comitetul Economic și de Mediu al OSCE (Dimensiunea Economică și de Mediu), Comitetul Dimensiunea Umană (Dimensiunea Umană), precizează MAE.

Atribuțiile Comitetului de Securitate al OSCE includ discutarea aspectelor non-militare și politice de securitate, inclusiv implementarea angajamentelor în materie asumate de către Statele Participante OSCE; abordarea unor teme multisectoriale, care au legătură cu aspectele non-militare de securitate; susținerea pregătirilor pentru organizarea Conferinței Anuale de Evaluare a Problematicii de Securitate a OSCE (“Annual Security Review Conference” – ASRC); discutarea unor recomandări adresate Consiliului Permanent al OSCE privind programul de lucru, inclusiv a acțiunilor de punere a practică și urmărire a recomandărilor formulate cu prilejul unor reuniuni relevante.

Conform regulilor de procedură ale OSCE, în calitate de structură de lucru informală subsidiară, Comitetul de Securitate al OSCE are autoritatea de a pregăti spre adoptare decizii sau documente cu valoare de soft law pentru toate statele participante OSCE.

Cele mai citite

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă