9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialProtest împotriva Legii privind securitatea energetică a României

Protest împotriva Legii privind securitatea energetică a României

Un protest împotriva legii privind securitatea energetică a României este anunţat, pe Facebook, pentru duminică, ora 12, în faţa Parlamentului României. Reamintim că proiectul de lege respectiv a fost adoptat vineri de Senat în calitate de cameră decizională. Actul normativ prevede că în vederea exercitării atribuțiilor, conducătorii autorităților desemnează persoane abilitate să desfășoare activități de control, care, în baza și limitele împuternicirii au dreptul de a solicita declarații sau orice documente necesare pentru efectuarea controlului, să facă inspecții, inclusive inopinate, la orice instalație, incintă sau infrastructură, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și să primească, la cerere sau la fața locului, informații sau justificări.

Iată aici textul apelului:

Apel la mobilizare, duminică 21 decembrie, ora 12.00, la Parlamentul României!

La fix 25 de ani de la evenimentele liberatoare din 1989, parlamentarii ne-au arătat că 25 de ani au trecut DEGEABA! Și ne-au adus în punctul din care am plecat.

Astăzi, 19 decembrie 2014, Senatul României a adoptat, cu UNANIMITATE, Legea 580/2014, numită și Legea SECURITĂȚII (sic !) cibernetice, care propune o serie de măsuri cu efect limitativ asupra dreptului la viață privată în zona digitală și încalcă flagrant reglementările europene în materie.(Textul integral aici)

Cele mai citite

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă