29.5 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSportPonta, pe Facebook: România, în topul țărilor UE cu creștere economică

Ponta, pe Facebook: România, în topul țărilor UE cu creștere economică

Premierul Victor Ponta a susținut, miercuri,  pe pagina sa de Facebook că, de la preluarea guvernării, România a înregistrat nouă trimestre de creștere economică. Șeful PSD este de părere că România se află în topul țărilor cu creștere economică din Uniunea Europeană. 

”Bilanțul guvernării din mai 2012 până în prezent: 9 trimestre de creștere economică din 11 trimestre (eficiență 82%). România în topul țărilor din Uniunea Europeană cu creștere economică! Guvernarea pe care o conduc a preluat economia românească în stare de recesiune tehnică (trim. 4 din 2011 cu minus 0,8% si trim. 1 din 2012 cu minus 0,3%). Guvernarea anterioară a avut doar 5 trimestre de creștere din 13, cu o eficiență de 39%.Creșterea economică din ultimii ani înseamnă creșterea graduală a nivelului de trai, înseamnă un consum mai ridicat, dar și investiții mai mari în educație, sănătate, infrastructura și apărare”, a scris Ponta.

 De la începutul anului 2015, au crescut salariul minim, prețul la energie, amenzile la circulație, asigurările RCA, iar cota TVA în turism a scăzut.

Astfel, salariul minim brut pe economie a urcat de la 900 lei la 975 de lei la începutul anului, iar această majorare a antrenat creșterea cuantumului amenzilor rutiere; un punct amendă reprezintă acum 10% din salariul minim. Efectul majorării salariului minim pe economie determină creșterea prețului pentru electricitate cu 0,26%, ca urmare a majorării valorii unor componente de preț ale tarifelor reglementate și a reducerii altora.

Citește și: Ce noutăţi aduce noul an în economie 

Nivelul accizelor va fi exprimat în lei, nu în euro ca până acum, soluţie găsită de Guvern pentru a nu pierde bani raportându-se în continuare la cursul în scădere al Băncii Centrale Europene.

Începând cu 1 ianuarie, vânzările de bunuri sunt taxate cu valoarea TVA-ului din țara cumpărătorului și nu a vânzătorului.

Asigurătorii RCA sunt obligaţi de la 1 ianuarie 2015 să utilizeze tarife de primă astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA.

În sistemul contabil vor fi introduse atât cota redusă de TVA, de 9%, pentru serviciile din turism care includ minim cazare, cât şi noile reguli de taxare cu TVA a serviciilor electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune prestate către consumatori.

Citește și: BM a redus estimarea de creştere a economiei României în 2015 cu 0,3 puncte, la 2,9%

Banca Mondială (BM) estimează pentru acest an o creştere economică de 2,9% în România, cu 0,3 puncte procentuale sub estimarea din iunie anul trecut 2014.

 

Cele mai citite

Ciucă, Burduja și Ionuț Stroe au fost împreună pe stadion

Trei lideri de vârf al PNL, Nicolae Ciucă, Sebastian Burduja și Ionuț Stroe, au fost împreună la Stadionul „Arcul de Triumf” din București, în...

Primăria Sectorului 6 construiește un spital de 145 de milioane de euro

Primăria Sectorului 6 al Capitalei a semnat un acord de împrumut pe baza căruia va construi un spital de 145,8 milioane de euro. Acordul semnat...

Câte statui ale Ungariei a ridicat, din bani publici, Ilie Bolojan la Oradea

Baronul liberal de Oradea, Ilie Bolojan, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor, a ajuns mare vedetă națională când a demontat statuia lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă