29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialNoul ambasador al SUA în Ungaria ajunge luni în Budapesta

Noul ambasador al SUA în Ungaria ajunge luni în Budapesta

Noul ambasador al Statelor Unite în Ungaria, Colleen Bradley Bell, va sosi la Budapesta luni, a anunţat joi secretarul de stat ungar pentru diplomaţie economică, Levente Magyar, citat de MTI și preluat de Mediafax.

Levente Magyar a declarat pentru postul public de televiziune M1 că Bell va fi întâmpinată cu deschidere şi a adăugat că "discursul politic ungaro-american ar putea primi un nou impuls şi o nouă direcţie, pozitivă", datorită prezenţei sale.
"Dificultările politice nu lasă urme asupra legăturilor economice, care sunt excelente şi dinamice", a adăugat oficialul ungar. Guvernul a semnat contracte strategice de cooperare cu zece companii americane şi, dintre cele mai mari 50 de multinaţionale din SUA, aproximativ 40 sunt reprezentate în Ungaria, a precizat secretarul de stat.

Magyar a mai afirmat că trei investiţii americane vor fi anunţate săptămânile următoare, în valoare de câteva milioane de euro.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat în ultimele luni. Diplomaţia americană a deplâns o "evoluţie negativă" a Ungariei, o ţară membră a NATO, şi a declarat indezirabili în SUA şase oficiali ungari suspectaţi de corupţie, printre care şi şefa Fiscului.

Postul de ambasador al SUA la Budapesta este vacant din iulie 2013, iar preşedintele Barack Obama a nominalizat-o pe Colleen Bradley Bell încă din noiembrie 2013. Însă Senatul american a aprobat nominalizarea sa în funcţia de ambasador la Budapesta abia la începutul lui decembrie 2014.

Colleen Bradley Bell, o producătoare de televiziune de la Los Angeles, lucrează din 2010 ca producătoare pentru Bell-Phillip Television Productions Inc.

Anterior, ea a fost directoare pentru proiecte speciale şi producător asociat şi supervizor de scenarii la televiziunea Bell-Phillip. Ea a fost mandatar general al Consiliului de Administraţie al Centrului pentru Arta Spectacolului John F. Kennedy în perioada 2012-2013, membră a Comitetului Consultativ al Centrului în perioada 2010-2012 şi a fost desemnată preşedinta Comitetului în 2011, mai scrie Mediafax.

Colleen Bradley Bell, o susţinătoare a mediului, afacerilor sociale şi artelor, a fost nominalizată de cotidianul The New York Times drept unul dintre principalii colectori de fonduri ai campaniei în vederea realegerii preşedintelui american. Ea a participat la Convenţia naţională a democraţilor din 2012 şi a fost membră a Comisiei naţionale de finanţare a campaniei lui Obama.

Cele mai citite

Armata israeliană spune că a lovit infrastructura Hezbollah de la granița dintre Siria și Liban.

Armata israeliană a declarat joi că avioanele sale de luptă au lovit infrastructura de la granița dintre Siria și Liban, folosită de Hezbollah, în...

Fondurile de pensii Pilon II, printre cei mai mari investitori la Bursa de Valori București

Fondurile de pensii private Pilon II, care includ nume precum NN Pensii, Allianz-Ţiriac Pensii Private și BCR Pensii, au devenit unii dintre cei mai...

Ucraina va avea o iarnă foarte grea. ONU nu mai are fonduri s-o ajute

Naţiunile Unite nu au fondurile necesare pentru a-i ajuta pe ucraineni în această iarnă, în condiţiile în care peste jumătate din capacitatea Ucrainei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă