14.5 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăLifestyleSteaua îl poate pierde din nou pe "Căpitan". Anunțul făcut după meciul...

Steaua îl poate pierde din nou pe “Căpitan”. Anunțul făcut după meciul cu Iașiul

Mijlocașul Stelei, Alexandru Bourceanu, fost căpitan al echipei, a declarat, la finalul partidei cu CSMS Iaşi, din sferturile Cupei Ligii, că nu știe dacă va mai continua la clubul din Ghencea. 

"Am început bine partida din această seară, am deschis scorul repede şi apoi ne-am făcut singuri jocul uşor. Chiar dacă a părut o victorie simplă, din teren, meciul a fost destul de greu. Iaşul a dat o replică mai bună. Bine că ne-am calificat mai departe, acum mă gândesc la vacanţă. Nu ştiu dacă mai rămân la Steaua! Voi vedea", a spus Alexandru Bourceanu, conform Mediafax.

Mijlocaşul grupării steliste a mai precizat că împreună cu colegii săi a trecut peste eliminarea din Liga Europa: "Ce mai putem face acum? Mortul de la groapă nu se mai întoarce! Am avut ocazii bune cu Dinamo Kiev, le-am ratat şi am fost eliminaţi. Am reuşit să trecem peste acest eşec şi mergem mai departe. Pentru anul viitor, îmi doresc în primul rând să fiu sănătos pentru a putea realiza tot ce-mi doresc".

Pe de altă parte, fundaşul Iasmin Latovlevici a declarat că nu i se pare normal modul în care tratează Ministerul Apărării Naţionale gruparea din bulevardul Ghencea. "Armata ar trebui să se uite ce a făcut Becali pentru Steaua! Cei de la minister ar trebui să o lase mai moale pentru că Steaua lui Becali a avut rezultate în Europa. Sper ca problemele să se rezolve mâine (n.r. – luni), când domnul Argăseală se va întâlni din nou cu reprezentanţii MapN. Din păcate sunt tot mai puţini investitori la echipele din Liga I, iar fără Gigi Becali Steaua ar fi o echipă de pluton ca Dinamo sau Rapid!", a spus Iasmin Latovlevici.

Fundaşul formaţiei steliste a mai precizat că se bucură că anul viitor va avea posibilitatea să lupte pentru trei trofee pe plan intern: "Mă bucur că ne-am calificat mai departe. Important este că vom lupta anul viitor pentru trei trofee. Legat de meciul din această seară, sincer vă spun că primele două goluri nu le-am văzut din cauza ceţii! Am văzut doar că băieţii se bucură! În ceea ce priveşte eliminarea din Liga Europa, am reuşit să trecem peste acest eşec. Am ratat o calificare şi mergem mai departe în cele trei competiţii".

Formaţia Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii, după ce a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa CSMS Iaşi, în sferturile de finală ale competiţiei. Golurile au fost marcate de Breeveld '13, Rusescu '29 şi Toşca '64.

Cele mai citite

VIDEO. Gabriela Firea laudă sistemul de termoficare bucureștean: „Este cel mai ecologic și sănătos”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, spune că sistemul de termoficare al Bucureştiului este „cel mai ecologic şi cel mai sănătos” şi nu...

VIDEO. Marcel Ciolacu laudă economia României: “Vom avea una dintre primele două creşteri economice din UE”

Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații optimiste în legătură cu perspectivele economice ale României, afirmând că la sfârșitul anului țara va înregistra una dintre...

Mii de americani au vizitat Ambasada României din Washington, la Ziua Porților Deschise

Peste 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României de la Washington, în ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a anunțat Ambasada României. Vizitele au...
Ultima oră
Pe aceeași temă