În 1503, s-a născut Nostradamus (Michel de Nostre-Dame), astrolog, matematician şi medic francez. Celebritatea sa se datorează lucrării "Les Propheties", a cărei primă ediţie a apărut în 1555. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor al tuturor marilor evenimente care se desfăşurau sau urmau să se întâmple în lume. Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, iar multe dintre ele au fost de-a lungul timpului intrepretate sau traduse greşit (d. 2 iulie 1566).
1788 – A încetat din viaţă compozitorul Carl Philipp Emmanuel Bach, al doilea fiu al celebrului compozitor J.S.Bach. (n. 8 martie 1714)
1788 – A încetat din viaţă regele Carol al III-lea (1759-1788), cunoscut sub numele de Carol al VII-lea, rege al Neapolelui (1734-1759), şi sub numele de Carol al IV-lea, rege al Siciliei (1734-1759) (n. 1716)
1799 – A murit George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii (n. 1732)
1864 – A fost promulgat Codul de procedură penală, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 1865.
1887 – S–a născut Virgil Madgearu, economist, fruntaş al PNŢ, asasinat de legionari la 27 noiembrie 1940, în pădurea Snagov; la 13 noiembrie 1990, a fost ales membru titular post–mortem al Academiei Române
1888 – Hariclea Darclée debutează pe scena Operei Mari din Paris cu rolul "Margareta" din opera "Faust".
1911 – Exploratorul norvegian Roald Amundsen a devenit primul om care a ajuns la Polul Sud.
1924 – S–a născut regizorul şi actorul indian Raj Kapoor, cel ce a obţinut o popularitate mondială prin rolul din filmul „Vagabondul” (1951)
1937 – A încetat din viaţă Dumitru Brumărescu, inventator român. În 1910, la Salonul Aviaţiei de la Paris, erau expuse 12 aparate de zbor, dintre care două româneşti: avionul "Coandă" 1910, primul avion cu reacţie din lume şi "Columna " lui Dumitru Brumărescu, un hidroavion – elicopter de concepţie originală
1946 – Adunarea Generala a ONU a ales oraşul New York ca sediu permanent al ONU.
1946 – A murit Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, prozator român: "Puiul", "Privighetoarea", "Bietul Tric", "Niculăiţă Minciună" (n. 1868).
1955 – România a fost primită în rândul statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
1960 – Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană, creată în 1948, s-a transformat în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu sediul la Paris; acordul a intrat în vigoare la data de 30 septembrie 1961
1998 – A încetat din viaţă Mihai Maximilian, autorul textelor unor cunoscute şlagăre româneşti şi scenarist pentru spectacolele Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", îndeosebi a celor în care rolul principal era deţinut de cuplul Stela Popescu-Alexandru Arşinel.
2000 – A fost închisă definitiv centrala nucleară de la Cernobâl; aici, la 26 aprilie 1986, a avut loc cel mai mare accident nuclear din istorie – la unul dintre reactoarele centralei a avut loc o gravă avarie, în urma căreia s-au produs puternice radiaţii, cu implicaţii ecologice resimţite şi astăzi (specialişti apreciază că intensitatea radiaţiilor a fost echivalentă cu 500 de bombe de la Hiroshima)
2004 – Fostul ministru de Externe, Mircea Geoană, împreună cu fostul ministrul al Integrării Europene, Alexandru Fărcaş, şi negociatorul-şef cu UE, Vasile Puşcaş, au participat, la Bruxelles, la ultima Conferinţă de Aderare, în care au fost declarate închise, din punct de vedere politic, negocierile de aderare.