21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialUCRAINA: Peste 700 de militari ruşi au intrat, luni, în Ucraina, susţine...

UCRAINA: Peste 700 de militari ruşi au intrat, luni, în Ucraina, susţine Kievul

Peste 700 de militari ruşi au pătruns luni dimineaţa în Ucraina susţine Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, citat de AFP. "Luni dimineaţă, două grupuri de militari ai Federaţiei Ruse au traversat frontiera, intrând în Ucraina. Fiecare grup era format din 300 – 350 de militari", Lisenko precizează că Federaţia Rusă încearcă astfel să îi ajute pe insurgenţii proruşi.

Kievul şi NATO au acuzat Rusia multe ori că a trimis militari pentru susţinerea insurgenţilor separatişti din estul Ucrainei. Moscova a dat asigurări că nu a trimis militari în Ucraina.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu cel puţin 4.800 de morţi. Potrivit estimărilor serviciilor de informaţii ucrainene, peste 8.500 de militari ruşi erau, pe 15 ianuarie, în estul Ucrainei, mai scrie Mediafax.

Cele mai citite

Pilații din Pontus Euxinus

În politica noastră cea de toate zilele – ia-o, Doamne, și du-o de aici! -, prinde rădăcini tot mai solide un obicei care,...

Răspunsul Hezbollah după moartea liderului său Hassan Nasrallah

Gruparea teroristă Hezbollah a confirmat, sâmbătă, moartea liderului său, Hassan Nasrallah, după ce Israelul a anunțat că acesta a fost ucis vineri într-un atac...

Alerte meteo de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării, începând de sâmbătă

Meteorologii au emis avertizări de ploi abundente și torențiale pentru nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, precum și Carpații Meridionali...
Ultima oră
Pe aceeași temă