17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAdio taxa auto! Varianta găsită de ministrul mediului

Adio taxa auto! Varianta găsită de ministrul mediului

Tanczos Barna a declarat că NU se pune problema reintroducerii celebrei taxe auto, pentru că, din punct de vedere juridic ea poate fi imediat atacată și anulată. Ministrul Mediului spune că o variantă mai practică este încurajarea cetățenilor să-și achiziționeze automobile puțin poluante.

„În momentul în care majoritatea statelor membre au sisteme de taxare a poluării şi descurajează deţinerea maşinilor poluante, şi România nu are un asemenea sistem, am devenit o piaţă-ţintă, unde se aduc maşinile vechi. Aceasta este situaţia pe care am găsit-o şi eu la minister. Ministerul Mediului trebuie să găsească o soluţie la nivel naţional de sprijin, în primul rând. Partea de taxare nu o să fie niciodată la Ministerul Mediului, pentru că s-a văzut cu taxa de poluare, toate procesele au fost pierdute de România, pentru că nu au fost fundamentate cum trebuie. Este nevoie de un pachet de măsuri, iar în centrul acestuia trebuie să fie măsurile de sprijin pentru cetăţenii vulnerabili şi trebuie completat cu măsuri de descurajare a deţinerii maşinilor mai vechi de 15 ani cu motor de 3 litri, pe motorină, care arată foarte bine pe şosele, arată un statut al deţinătorului, dar care poluează foarte mult. Va trebui să facem diferenţa între cetăţeanul care, într-adevăr, nu-şi permite o maşină nouă şi cetăţeanul care umblă pe stradă cu o maşină mai veche de 15 ani, dar pe piaţa liberă costă 15 – 20.000 de euro. Aceste lucruri trebuie clar delimitate”, a explicat oficialul.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

Cele mai citite

Unul dintre liderii grupării Hells Angels din România a fost prins în Spania

O anchetă germano-spaniolă, sprijinită de Europol, a vizat o rețea infracțională implicată în traficul de droguri și de arme de foc. Liderul rețelei coordona...

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...

Staycation: 5 idei pentru o minivacanță în propriul oraș

Staycation este un concept nou din industria turistică, dar care capătă din ce în ce mai multă popularitate. Rezultatul a două cuvinte din limba...
Ultima oră
Pe aceeași temă