Hai să discutăm azi despre ce e de făcut cu legislația electorală. Curg somațiile să facem ceva repede și pe negândite: nu sunt de acord cu ele. Societatea civilă e sublimă când e activistă, dar o dă adesea în bară când e vorba de intervenții mai specializate: stă dovadă istoria uninominalului care a consumat atâtea energii fără să rezolve nimic, ba dimpotrivă, și gafa din primăvară de a îndemna lumea să nu meargă la vot al unuia din multele grupulețe de la Uniți, salvăm. De fapt a fost bine să meargă să meargă lumea la vot că așa s-a construit participarea pentru toamnă; a fost rău să se spună că toți candidații sunt la fel, că e la fel de rău Klaus cu Ponta și așa mai departe și alte lucruri care ne-ar fi putut scufunda în turul doi dacă nu făcea Dragnea mizeriile care au revoltat lumea. Mi-aș dori ca autorii acestor îndemnuri foarte vocale, și completate cu scuze nu tocmai inteligente (merită ca să vedem câți suntem, etc) să intre în pauză de reflecție măcar o vreme și să ne lase în pace să construim un proces de consultare profesional, intern și extern, în care să discutăm opțiunile începând de la probleme și nu invers. Iarăși fetișizăm votul prin corespondență (care nu e sigur în formula actuală) sau liberalizarea accesului (iarăși sunt de vină, i-am dat drumul într-un raport Freedom House de acum zece ani, despre cartelarea sistemului de partide, dar mă bazez și eu că citesc oameni inteligenți care după aceea nu își pierd capacitatea de a vedea policolor și se poartă ca taurii). De asta, fac acum o recapitulare a problemelor si enunț câteva opțiuni care circulă. Ce trebuie să urmeze e un proces sistematic de evaluare a lor în care să implicăm societatea civilă și partidele: România curată o să se implice în consultarea asta și online și fizic, construind o coaliție cât mai largă ca soluțiile selectate să aibă și șanse. Suntem obligați de jumătatea de milion de oameni care ni s-au alăturat de alegerile astea, și care sunt pe bună dreptate foarte preocupați de aceste chestiuni.
Problema numărul unu am enunțat-o după primul tur. Trebuie să înregistrăm votanții din România și din străinătate, etapă preliminară pentru orice formă de vot corect, ca să nu mai avem morți, CNPuri false, un total al votanților aiuristic și să deschidem posibilitatea votului electronic. Obstacolul nu e numai că evidența populației tot întârzie electronizarea, ci și că fundamentaliștii de la drepturile omului și cretinii cu 666 și-au dat mâna ca și pe legea nouă să existe excepții, cu alte cuvinte, oameni neânregistrați. Asta e o greșeală, și se poate îndrepta fie schimbând din nou legea (opțiunea 1) fie concepând un sistem mai primitiv și fizic de preânregistrare. Cine are sugestii pe zona asta să trimită, dar nu mai putem continua fără această triere și am văzut că oamenii sunt destul de responsabili și vor găsi timp odată la patru ani să investească în dreptul lor la vot, acuma că au început să țina la el. Sigur că manual se putea face și alegerile astea, dacă nu erau rău intenționați cei care au organizat alegerile: noi am pus mii de oameni să scrie la ambasade să anunțe că vin la vot, la fel și mai din vreme putea face MAE și să organizeze câte secții era nevoie. Personal, aș prefera să nu găsim altă soluție pentru diaspora decât pentru țară- oricine trebuie să poată vota oriunde dacă e preânregistrat și să nu poate vota nicăieri dacă nu e- asta ne mai liniștește cu frauda, că după turul întâi se corelau cei pe liste suplimentare cu votul Ponta. După al doilea, nu, dar asta nu mai înseamnă decât că scandalul din turul unu a descurajat practica asta în turul doi.
Problema numărul doi (toate sunt legate, ordinea nu e a importanței) devine mai simplă dacă o rezolvăm pe prima. Avem votanți prea mulți în străinătate față de câte secții fizice avem. Putem fie închiria din vreme mai multe (opțiunea 1) sau putem elimina votul fizic (corespondență sau electronic) sau să nu voteze toți în acelați timp (votul anticipat, opțiunea 3).
Problema numărul trei sînt condițiile restrictive la înscrierea partidelor politice noi și la candidaturile independente. Liberalizarea accesului în politică este justificată prin simpla comparație cu legislația altor țări: suntem la nivel de Asia centrală, și asta e suficient ca să coborâm numărul de persoane necesare să înscrii un partid la o sută, cum mi-a promis dl. Ponta fără să se țină de cuvânt acum doi ani, sau la trei, cât a pus Monica Macovei într-un proiect de lege recent. Dar nu pentru că nu am face față pe legislația actuală: nu văd ce problemă ar avea MM să strângă 25 000 de semnături pentru un partid după ce a avut 200 000 pentru prezidențiale (și la fel alți unsprezece candidați, nimeni nu a avut probleme) și nici noi, România Curată și Uniți Salvăm, să strângem pentru Nicușor Dan și alți oameni din zona asta care au anunțat că vor participa în alegerile locale, hai că în două luni o facem. Dar agitația cu liberalizarea nus e justifică ca panaceu, e absurd că creadă cineva că ne lipsesc partidele noi și asta era marea problemă . PAC, PAR, UFD, ApR, Noua Republică și Forța Civică au propus, în decursul anilor, alternative la partidele principale care fie s-au întors la trunchiurile de bază, fie au dispărut. PPDD s-a umflat ca buretele și după aceea s-a dezumflat.
Mă tem că valul de entuziasm privitor la crearea de noi partide începe să piardă din vedere problema esențială: slaba calitate a partidelor actuale, și morală și de competență, mai ales la nivel national, că primarii mi se pare că se mai descurcă (bun, unii sunt în faliment, etc). E la modă populismul radical, ideea că toate partidele care există deja sunt pline de oportuniști și corupți și trebuie făcut unul nou care va fi altfel, pentru că ar exista o rezervă mare de oameni care abia așteaptă să facă un partid care nu sunt nici oportuniști, nici corupți. Am auzit asta pe rând la PAC, la UFD, la ApR, la PPDD și așa mai departe în ultimii douăzeci de ani: experiența arată că atunci când se încropește o formațiune politică nouă exact categoriile astea se ridică la vârf și se stabilizează, în vreme de celelalte se pierd treptat. Mobilizarea electorală de scurtă durată și viața pe termen lung a unui partid presupun calități diferite: și ideologia lui toți sunt corupți și numai noi onești nu rezistă la proba timpului și mai ales la proba numărului- prea puțini sunt onești pe organizarea actuală a societății. Pentru succesul electoral e nevoie de o ideologie reală. Cu niște grupuri de oameni care văd în politică o cale de a-și realiza niște interese. Restul, stăm în societatea civilă și controlăm partidele, și uite că facem progrese. Mai nou, există formule, ca în Franța, ca societatea civilă să poate susține liste de candidați independenți (asociații de independenți) în alegerile locale și regionale. Ar fi o soluție mult mai rațională pentru orașe corupte să creezi local ceva decât să faci un partid national ca să rezolvi problema Bucureștiului sau a Constanței. Și aici sunt necesare modificări legale, dar hai să vorbim despre astea- e mult mai sustenabil să facem asta decât n partide naționale pe care să ne chinuim să ne unim după aceea. Politica este despre agregarea unor interese sau viziuni ale unor grupuri: cu cât mai extinsă agregarea, cu atât mai reprezentativă formațiunea rezultată. Acele interese sau acele viziuni preexistă asocierii politice și ar trebui să le putem identifica ca să se pună problema unei mari asocieri de succes. Partidul Facebook care se definește doar prin faptul că o mulțime de oameni sunt pe Facebook este un nonsens, cum ar fi și partidul Dacia Logan sau salteaua Dormeo. O asociere politică nu se definește prin mijloacele ei de comunicare sau vreo posesie comună.
Problema de bază a politicii în țări subdezvoltate ca a noastră e alta însă. Cu excepția plecării din țară nu există alternative mai bună pentru căpătuială decât politica. Plătim foarte puțin pe primari și e o agitație populistă de te doare capul când sunt încercări de a-i plăti mai bine, la fel pe miniștri și pe consilierii prezidențiali. Urmarea e că mare parte din cei care ocupă acește funcții sunt fie șomeri, fie hotărâți să mulgă funcția prin privilegii adiționale sau corupție, fie sunt puși acolo ca intermediari de alții pentru escrocherii, fie-cazul fericit- foarte tineri. A ajuns să fie o chestie junior să fii ministru sau consilier la noi. Opțiuni ca modelul suedez care a făcut mare audiență pe aici zilele astea, sau cel elvețian, propus de mine demult, prin care privilegiile sunt eliminate complet (parlamentarii nu au salarii și stau în garsoniere de 40 de m2 cu bucătărie comună, merg la birou cu bicicleta) sunt la polu opus- populare, dar fără șanse la politicieni. Dar sigur că trebuie să le promovăm, de asta voiam niște ecologiști modești cu biciclete (în schimb se pregătește Papahagi, tânăr dar deja traseist- MM nu își dă seama că nu sunt șanse să crească prea mult o formațiune care pleacă de la rasiștii de la În linie dreaptă sau oportuniștii lui Baconschi care înjurau pe cei din Piața Universității).
Pe lângă finanțarea politicienilor, finanțarea politicii e o altă problemă. Dar una care mi se pare iarăși greșit pusă. E nevoie de mult mai puțini bani decît se crede. În campania asta, tot ce a fost voluntar făcut pentru Monica sau Klaus a mers minunat, tot ce a fost plătit, de la afișul cu capul tăiat al lui KJ la campania lui Ponta a fost prost. Banii de campanie au fost băgați în buzunare de firme căpușă de partid, iar voluntarii de pe net au făcut toată isprava. Problema nu e atâta cum strângi bani, ci cum să împiedici politicienii odată ajunși la putere să își plătească datoriile prin alocații clientelare- și aici toate partidele fac la fel. Nu auziți cum bat din pinteni Adrian Sârbu și alții care au făcut campanie anti-Ponta, chiar vă imaginați că ei nu cred că un regim nou le va rezolva problemele cu fiscul și alte problema legale? Aici e problema- dar tot combinația de societate civilă activă și DNA competent poate rezolva asta. Nu de unde vin banii, că sprijinul poate fi uneori greu contabilizat- cât ar fi costat pe piață campania excelentă a Gândul pentru participarea la vot, pe care au făcut-o că era în interesul lor – și nu cred că le-a plătit-o nimeni. Ce trebuie supravegheat însă este ca în schimbul ei să nu primească altceva decât tratamentul corect pe care îl merită.
Dosarul problemelor electorale e mare și hai să ne apucăm de el serios. Asta înseamnă însă cântărirea de opțiuni și construirea de largi coaliții în jurul lor, nu iarăși drumul înfundat al scrierii unei propuneri punctuale în detaliu. Să nu punem iarăși boii înaintea căruței, și să facem lucrurile temeinic, că nu vin anticipatele de Crăciunul ăsta. Reforma electorală pentru eliminarea fraudei și asigurarea dreptului la vot, ca și cucerirea Bucureștiului sunt obiective importante la România curată- cucerirea guvernului nu e treaba noastră, mi se pare că garanția pe care ne-o doream am câștigat-o deja. Iar pentru acea majoritate parlamentară de oameni onești nu există o soluție unică, lucrez deja la asta din 1996 cu reforma clasei politice și 2004 cu Coaliția pentru un Parlament curat, și mai lucrăm….
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe româniacurată.ro.
