Mulți dintre ei se confruntă cu probleme financiare, supraviețuind de pe o zi pe alta.
Ar da orice să poată asculta un colind în perioada sărbătorilor de iarnă sau să rostească un cuvânt de mulţumire atunci când primesc un cadou. În plus, îşi doresc un trai mai bun, dar mai mult decât atât îşi doresc să muncească. Din cei peste 1000 de membri ai Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, filiala Constanţa, foarte puţini muncesc. Mai mult de 60% sunt pensionari, unii la limită de vârstă cu lege specială, alţii cu pensie de invaliditate. Din cauza sărăciei, unii se află în situaţii disperate, alţii supravieţuiesc de la lună la lună din indemnizaţii şi din alocaţiile copiilor, în unele cazuri.
Vieţi chinuite
Elena Dascălu este una dintre sătencele inimoase din Dobrogea. Vine din comuna Târguşor şi are în grijă o familie numeroasă. Doi dintre copiii săi s-au născut surdo-muţi. Băiatul şi fata au acum 34 de ani, numai că la vârsta la care ar trebui să muncească aceştia stau acasă pentru că nu au unde lucra. Elena spune că cei care locuiesc la sate mai câştigă vara câte un bănuţ când dau cu sapa, dar banii nu sunt de ajuns pentru ca stiva de lemne să fie suficientă iarna. Lunile friguroase sunt cele mai greu de îndurat pentru persoanele cu deficienţe auditive pentru care viaţa de zi cu zi reprezintă o adevărată provocare. „Ne descurcăm greu, însă nu am cerut nimic de la nimeni niciodată. Serviciu nu are niciunul. Vara ne mai ducem cu ziua la lucru, însă iarna este cel mai dificil”, ne povesteşte femeia.
Educaţie printr-un limbaj special
Primii paşi pentru integrarea în societate se fac învăţând limbajul mimico-gestual. Şcoli speciale pentru surzi nu există în Constanţa. Copiii Elenei Dascălu au făcut opt clase, spre exemplu, la Focşani, alţii s-au îndreptat către alte centre speciale deschise la Buzău, Timişoara, Craiova, Iaşi sau Bucureşti. Ce fac însă tinerii după şcoală? Oamenii au de luptat cu sistemul, dar şi cu prejudecăţile. „Oamenii din sat mai râd de surdo-muţi”, răsuflă constănţeanca.
Cu ce probleme se confruntă aceştia? „În primul rând, cu sărăcia, cea mai gravă şi importantă problemă. Apoi cu lipsa locurilor de muncă, cu imposibilitatea de a te autosusţine din punct de vedere financiar”, ne-a spus directorul Asociaţiei din Constanţa, Marcela Vlad.
Trăiesc doar din indemnizaţii
Constănţenii mărturisesc că cei 234 de lei pe lună nu sunt suficienţi pentru întreţinerea unei persoane. „Nu există o legislaţie corespunzătoare. S-au tot făcut încercări cu Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, dar statul oferă o protecţie pasivă. Se consideră că suma de 234 de lei este suficientă pentru aceste persoane. Statul ar trebui să se gândească să oblige agenţii economici să angajeze persoanele cu dizabilităţi pentru autosusţinere şi pentru ca acestea să contribuie şi ele la buget”, completează directorul, care recunoaşte că înainte de 1989 se acorda o mai mare atenţie învăţământului special şi integrării tinerilor în societate.
A fost şi altfel…
„Persoanele deficiente de auz, şi nu numai, regretă regimul trecut. Acestea erau recunoscute ca persoane cu nevoi speciale. Apoi, fiecare judeţ, în cadrul Direcţiei de Muncă, avea un birou care se ocupa de aceste persoane. De la vârsta de 3 ani, familiile erau obligate să-şi trimită copiii la grădiniţă specială, apoi la şcoală specială. La orele de lucru manual se observau aptitudinile fiecărei persoane şi la şcoala profesională mergeau pe profil în funcţie de aptitudinile personale. Întreprinderile făceau contracte cu familiile, iar în la momentul în care se termina şcoala profesională copiii erau deja repartizaţi la un loc de muncă. Şi era foarte bine pentru că se susţineau din punct de vedere financiar. Nu erau o povară pentru stat. După ce se căsătoreau aveau prioritate la primirea unei locuinţe şi pentru dotarea acesteia”, îşi aduce aminte constănţeanca.
Mici bucurii
Filiala de la malul mării este un loc de întâlnire pentru surdo-muţii din tot judeţul, dar şi pentru prietenii acestora. De curând, Crucea Roşie Constanţa, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, reprezentată de părintele Gheorghe Nadoleanu, consilier eparhial, alături de alţi oameni de bine, au dăruit haine şi alimente unui număr de 50 de familii, membre ale asociaţiei. Zâmbetul de pe faţa celor mici şi mari la vederea darurilor a spus totul.
Sediul din Constanţa se află pe Strada Griviţei nr. 56, într-o casă veche, mobilată modest, însă pusă în valoare la superlativ de cei care îi calcă pragul, extrem de… comunicativi, surprinzător poate pentru unii. În sala mare a clădirii un loc de cinste îl au zecile de premii şi trofee câştigate de copii şi tineri la diverse competiţii de literatură, istorie, geografie, dar şi la întreceri sportive.
